Index
Panorama
ConsiliulProgrameExecutivJudetul ClujTurism Miercuri, 17 Octombrie 2018
Sediul Consiliului judetean Cluj
ConsiliulProgrameExecutivJudetul ClujTurism FormulareContact

Prima pagina > Comunicate > Nou magazin Clujana, in Piata Mihai Viteazu

Nou magazin Clujana, in Piata Mihai Viteazu


CONSILIUL JUDETEAN CLUJ



Informare de presa
Ref.: S-a deschis un nou magazin „Clujana”, in Piata Mihai Viteazu


   
     „Am incaltat generatii intregi, acum este randul vostru sa pasiti cu incredere in fiecare zi, cu incaltamintea CLUJANA”


     Clujana S.A., societate comerciala in cadrul careia Consiliul Judetean Cluj detine calitatea de actionar majoritar, a deschis un nou magazin de prezentare in municipiul Cluj-Napoca.
     „Clujana este un brand al judetului, atat prin prisma longevitatii sale, cat, mai ales, prin calitatea care a consacrat produsele pe care le fabrica. Ne bucuram ca traditia continua si prin deschiderea de noi locatii, in zone cu multa vizibilitate si cu aflux semnificativ de persoane. Ne dorim ca trendul ascendent in ceea ce priveste revitalizarea acestei societati emblematice sa continue”, a declarat presedintele Consiliului Judetean Cluj, domnul Alin Tise.
     Amplasat in zona centrala a orasului, in Piata Mihai Viteazu, nr.30, acest nou magazin este extrem de accesibil tuturor clientilor care apreciaza brandul „Clujana” si tuturor celor interesati sa ii cunoasca cele mai noi creatii. Totodata, programul este unul adaptat nevoilor potentialilor cumparatori, respectiv de luni pana vineri, intre orele 09.00-20.00 si sambata de la ora 10.00 la ora 14.00.  
     In plus, pentru a veni in sprijinul consumatorilor care nu domiciliaza pe raza municipiului resedinta de judet, fabrica de incaltaminte Clujana a lansat un nou website care poate fi accesat la link-ul http://clujanacluj.com/, precum si un magazin online http://clujanacluj.com/shop/. Scopul acestor platforme este acela de a oferi o experienta simplificata si un acces facil si rapid la noile produse din piele, fabricate la cele mai inalte standarde de calitate.
     Noile produse comercializate in magazinul recent inaugurat se adreseaza unui segment larg al populatiei, obiectivul Clujana fiind acela de cucerire a unui segment de clienti putin explorat pana in acest moment, respectiv cel al tinerilor cu varste cuprinse intre 14 si 40 de ani. In momentul de fata, gama de produse expusa in magazin este una adaptata sezonului toamna-iarna, doritorii putand opta si pentru alte categorii de incaltaminte, in functie de necesitatile fiecaruia, accesand site-ul online.
     Cu o traditie de peste 100 de ani, celebrul brand clujean de incaltaminte „Clujana” inseamna, in primul rand, traditie si stil, dar si extrem de multa eleganta si durabilitate. In momentul de fata, fabrica detine doua showroom-uri in Cluj-Napoca si intentioneaza sa deschida alte trei magazine in judetele Sibiu, Mures si Iasi, dar si sa desfaca produsele pe piata europeana, in Germania si Italia.
   

Biroul de presa
11 octombrie 2018