Ș   

Consiliul Județean a finalizat asfaltarea drumului județean 161E (DJ 161D) – Diviciorii Mari – Diviciorii Mici

CONSILIUL JUDEȚEAN CLUJ

Consiliul Județean a finalizat asfaltarea drumului județean 161E (DJ 161D) – Diviciorii Mari – Diviciorii Mici


Consiliul Județean Cluj a finalizat lucrările de asfaltare pe drumul județean 161E, pe sectorul cuprins între intersecția cu DJ 161D și Diviciorii Mici. Lucrările au vizat tronsonul în lungime de cinci kilometri cuprins între pozițiile 0+000 și 5+000, cel care traversează localitățile Diviciorii Mari și Diviciorii Mici.

Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj: „Sectorul de drum finalizat acum se adaugă celor recent asfaltate în această parte a județului. În acest fel, prin asigurarea continuității drumurilor județene reabilitate cu asfaltare, am creat noi premise de dezvoltare accelerată a întregii zone de vest a județului”.

Anterior așternerii covorului asfaltic au fost executate lucrări constând în reparații la calea de rulare, plombări, burdușiri, aducerea la profil a acostamentelor, colmatarea rosturilor, realizarea de șanțuri pentru asigurarea scurgerii apelor, desfundarea gurilor de scurgere, înlocuirea de podețe și așternerea de strat de balast stabilizat, pe anumite porțiuni.
Pentru completa finalizare a investiției vor mai fi executate lucrări de completare cu piatră spartă a acostamentelor precum și marcaje rutiere.

 

Biroul de presă
18 noiembrie 2020


Galerie foto