Ș   

Au fost finalizate lucrările de asfaltare pe drumul judeţean 108N (DJ 108C) Aghireş – limită cu judeţul Sălaj

CONSILIUL JUDEȚEAN CLUJ

 

Informare de presă
Au fost finalizate lucrările de asfaltare pe drumul judeţean 108N (DJ 108C) Aghireş – limită cu judeţul Sălaj

 

  

     Consiliul Județean Cluj aduce la cunoștința participanților la trafic şi a locuitorilor din zonă faptul că pe drumul județean 108N (DJ 108C) Aghireş – limită cu judeţul Sălaj au fost finalizate lucrările de asfaltare în două straturi executate în cadrul unor complexe lucrări de reabilitare și modernizare.
     Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj: Importanța acestor lucrări e dată de faptul că drumul județean 108N asigură o legătură directă și extrem de facilă între judeţele Cluj şi Sălaj, cu efecte pozitive în ceea ce privește dezvoltarea economico-socială a întregii regiuni”.
    
Lucrările de modernizare au vizat un sector în lungime de 2,8 kilometri, de la kilometrul 0+000 până la kilometrul 2+800, și au presupus intervenţia pe toată lungimea acestuia, începând de la fundaţia drumului și până la așternerea celor două covoare asfaltice, respectiv binder și stratul de uzură.
     Anterior, au fost executate lucrări constând în realizarea de şanţuri, șanțuri betonate, rigole şi podeţe, racordări cu drumurile laterale, acostamente și accese la proprietăţi.
     Pentru completa finalizare a investiției urmează să se mai execute lucrări constând în șanțuri, acostamente, drenuri, precum și lucrări de marcaje și semnalizare rutieră.

 

 

Biroul de presă
10 septembrie 2020

 

 


Galerie foto