Ș   

Noi trasee turistice refăcute de salvamontiștii clujeni

CONSILIUL JUDEȚEAN CLUJ

Informare de presă          
Noi trasee turistice refăcute de salvamontiștii clujeni

     Salvatorii montani din cadrul Serviciului Public Județean Salvamont-Salvaspeo Cluj continuă refacerea, curățarea și vopsirea traseelor turistice din județ.

     Astfel, clujenii și toți cei care ne vizitează județul vor întâlni trasee cu semnalizări noi în zona Cheilor Turzii, Cheilor Turenilor și a Cheilor Borzeștilor.

     Totodată, au fost refăcute și traseele din zona Lacului Tarnița și este în curs de reamenajare un alt traseu spectaculos în zonă, circuitul Baraj Tarnița – Piatra lui Dan (punct galben). Lucrările de refacere a traseelor turistice din județ continuă și în această perioadă, în zona stațiunii Muntele Băișorii și Beliș.

     În județul Cluj sunt aproape 100 de trasee turistice, însumând circa 800 de kilometri, în zonele Cheile Turzii și Munții Trascăului, Făget, Vlădeasa, Muntele Mare și Munții Gilăului.

Biroul de presă
26 iunie 2020

 

 


Galerie foto