Ș   

Consiliul Județean oferă 80 de noi locuri de carantinare

CONSILIUL JUDEȚEAN CLUJ

Informare de presă
Consiliul Județean oferă 80 de noi locuri de carantinare

 

     Consiliul Județean Cluj a stabilit ca Hotelul „Univers T” să găzduiască pentru izolare sau carantină cetățeni români repatriați din Italia.
     Urmare a acestei decizii, hotelul aflat în proprietatea forului administrativ județean va găzdui până la 80 de persoane. Astfel, numai în ultimele 48 de ore, Consiliul Județean a asigurat 222 de locuri de carantină.
     Primele 40 de persoane sosesc astăzi la Hotelul „Univers T”.
     Tuturor celor cazați li se vor asigura alimente, medicamente, îmbrăcăminte medicală specifică, în conformitate cu hotărârea Comitetului Județean pentru Situații de Urgență.
     Președintele Consiliului Județean, Alin Tișe: „Consiliul Județean, prin instituțiile sale subordonate, subliniind aici Spitalul Clinic de Boli Infecțioase și, iată, acum, hotelul „Univers T”, se află în prima linie în lupta cu acest cumplit virus. Implicarea noastră este totală!”.

 

Biroul de presă
24 martie 2020


Galerie foto