Ș   

Acţiune cu staţia mobilă a Direcţiei Judeţene de Evidenţă a Persoanelor Cluj în comuna Suatu

CONSILIUL JUDEȚEAN CLUJ

Informare de presă 
Acţiune cu staţia mobilă a Direcţiei Judeţene de Evidenţă a Persoanelor Cluj în comuna Suatu

     O echipă de funcţionari ai Direcţiei Judeţene de Evidenţă a Persoanelor Cluj, instituţie publică aflată sub autoritatea Consiliului Judeţean, se va deplasa miercuri, 19 februarie 2020, în localitatea Suatu, judeţul Cluj, cu staţia mobilă, în vederea preluării documentelor pentru întocmirea cărţilor de identitate.
     În acest context, cetăţenii de pe raza comunei care au cărţile de identitate expirate sau care urmează să expire în următoarele 180 de zile, tinerii care împlinesc vârsta de 14 ani, precum şi persoanele aflate în alte situaţii care impun eliberarea unui nou act de identitate şi cei care solicită viză de reşedinţă, sunt invitaţi să se prezinte cu toate documentele necesare eliberării cărţii de identitate, începând cu ora 9.30 la sediul Primăriei comunei Suatu, judeţul Cluj. 
     Pentru desfăşurarea în bune condiţii a activităţilor ce se impun în această etapă, premergătoare întocmirii cărţii de identitate, respectiv de preluare a imaginilor, cererilor şi documentelor necesare, funcţionarii Direcţiei Judeţene de Evidenţă a Persoanelor Cluj beneficiază de sprijinul angajaţilor din cadrul Primăriei Suatu, precum şi al organelor de poliţie locale.

Biroul de presă
18 februarie 2020

 

 


Galerie foto