Trecere in nefiinta Petru Poanta

Sincere condoleanţe familiei şi regrete comunităţii literare pentru pierderea suferită la trecerea în nefiinţă a marelui scriitor, critic literar, publicist şi eseist clujean Petru Poantă. Vestea plecării dintre noi a unuia dintre cei mai importanţi oameni de cultură din cetatea Almei Mater Napocensis m-a surprins, cu atât mai mult cu cât ştiam că pregăteşte o nouă apariţie literară.
      Pentru mine,  Petru Poantă a fost şi rămâne o personalitate marcantă a literaturii române, una dintre cele mai cunoscute şi respectate voci ale Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Cluj. De altfel, scriitorii i-au recunoscut meritele şi i-au decernat „Premiul Uniunii Scriitorilor” în anul 2003 şi Premiul „Nicolae Drăganu” în anul 2006.
     Petru Poantă rămâne în istoria literară a Clujului ca fondator al Revistei  „Echinox”, redactor al revistei „Steaua” şi şef al Direcţiei pentru Cultură a judeţului Cluj. El lasă posterităţii o operă extrem de vastă, fiind autorul a numeroase volume publicate între anii 1973 şi 2013. De altfel, a murit aşa cum a trăit, cu stiloul în mână, corectând ultimul său volum – Clujul interbelic. Anatomia unui miracol, carte aflată în aceste zile sub tipar.
      În mentalul colectiv Petru Poantă  rămâne  drept o persoană bonomă,  plină de energie şi umor, calităţi care i-au adus aprecierea semenilor. În memoria mea, el a fost şi va fi unul dintre oamenii care m-au ajutat să apreciez literatura română contemporană, să descopăr valorile care trăiesc aproape de noi.
     Pentru toate aceste merite şi reuşite, deşi mai repede decât mi-aş fi dorit, intenţionez să propun plenului Consiliului Judeţean Cluj să aprobe conferirea  titlului de Cetăţean de Onoare al Judeţului Cluj post-mortem celui care a fost Petru Poantă, un mare scriitor, critic literar, publicist şi eseist clujean.
      Sincere condoleanţe familiei îndoliate, iar pe cel care a părăsit această lume, Dumnezeu să îl odihnească în pace!


      Horea Uioreanu – Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj

Urmărește-ne

Consiliul Județean Cluj

FREE
VIEW