Index
Panorama
ConsiliulProgrameExecutivJudetul ClujTurismReprezentanta Bruxelles Sat, 18 Noiembrie 2017
Sediul Consiliului judetean Cluj
ConsiliulProgrameExecutivJudetul ClujTurismJurnalul Judetului ClujFormulareContact
Opera

Prima pagina > Comunicate > Targul Produs de Cluj la Sibiu, un succes

Targul Produs de Cluj la Sibiu, un succes


CONSILIUL JUDETEAN CLUJ


Informare de presa
Ref. Targul „Produs de Cluj” la Sibiu, succes inca de la prima editie



     Zeci de mii de amatori de produse traditionale, obiecte de artizanat si muzica populara au participat la sfarsitul saptamanii trecute la targul de la Sibiu, organizat de Asociatia Produs de Cluj, entitate care functioneaza sub autoritatea Consiliului Judetean Cluj. Evenimentul s-a desfasurat in parteneriat cu Shopping City Sibiu si Scoala Populara de Arte „Tudor Jarda” din Cluj-Napoca, institutie de cultura subordonata forului administrativ judetean clujean.
     „Consider ca prezenta noastra la Sibiu a fost una de succes, atat prin prisma numarului mare de vizitatori ai targului, cat si prin aprecierile pe care acestia le-au facut la adresa evenimentului. Sibienii si-au demonstrat calitatea de buni cunoscatori ai autenticului si ai valorii traditionale, zona etnofolclorica in care traiesc fiind una dintre cele mai bine conservate din tara”, a mentionat domnul Alin Tise, Presedintele Consiliului Judetean Cluj. 
     La aceasta prima editie a Targului Produs de Cluj la Sibiu vizitatorii au avut la dispozitie o varietate de exponate si au achizitionat produse alimentare din carne, lapte, dulceturi, ceaiuri si sucuri naturale, turta dulce, ciocolata si prajituri de casa. De mare succes s-au bucurat si obiectele de artizanat, bijuteriile si ceramica, vedete fiind costumele populare.
     Editia cu numarul 69 a Targului Produs de Cluj se va desfasura intre 14 si 16 iulie a.c. la Timisoara, oras in care caravana va poposi pentru prima data.     


Biroul de presa
10 iulie 2017