Targ Produs de Cluj la Zakopane (PL)

O delegaţie a Consiliului Judeţean Cluj împreună cu reprezentanţi ai Asociaţiei Produs de Cluj şi ai Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Cluj (CJCPCTC) a participat în perioada 9-16.08.2012 la Târgul European de Produse Tradiţionale care a avut loc în staţiunea Zakopane din Munţii Tatra (Malopolska, Polonia), eveniment care a reunit cca. 200 de producători din nu mai puţin de 16 ţări.

         Împreună cu delegaţia română, din care au făcut parte Preşedintele şi Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Cluj, domnii Horea Uioreanu, respectiv Vakar Istvan, directoarea asociaţiei Ramona Moldovan şi directorul CJCPCT Cluj – dl Tiberiu Groza, la acest eveniment au participat 15 producători şimeşteşugari clujeni, membri ai Asociatiei Mesterilor Populari Clujeni, care şi-au prezentat şi promovat produsele tradiţionale sub egida – „Produs de Cluj”.

         Deschiderea oficială a târgului a avut loc în data de 9 august a.c., când delegaţia română s-a întâlnit cu mareşalul şi vice-mareşalul Consiliului Judeţean Malopolska, regiune înfrăţită cu judeţul Cluj, consilieri ai Parlamentului Regional Malopolska şi reprezentanţi ai Agenţiei pentru Dezvoltarea Regiunii Tatra. În cadrul întâlnirii au fost trecute în revistă principalele proiecte derulate până în prezent în comun de reprezentanţii celor două unităţi administrative şi au fost creionate coordonatele viitoarelor colaborări. În paralel, meşteşugarii şi producătorii români şi-au prezentat produsele tradiţionale clujene în cadrul mai multor standuri, printre expozanţi găsindu-se Asociaţia Meşterilor Populari, Slow Food Turda, producătorii de lactate şi carne Bonas, respectiv Cosmfan. Totodată, în cadrul târgului vizitatorii au putut degusta miere de albine şi ulei presat la rece De la Luna.

         De asemenea, în prima zi a târgului, care a fost special dedicată României şi, implicit, judeţului nostru, au fost gătite mâncăruri tradiţionale din zona Clujului (sarmale, varză a la Cluj, gulaş, plăcinte, etc.), care s-au bucurat de un real succes, fiind foarte apreciate în rândul vizitatorilor. Pe întreg parcursul târgului manifestările au fost acompaniate de recitalurile Orchestrei de muzică populară „Cununa Transilvană” a Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Cluj şi, respectiv,  jocurile populare susţinute de Ansamblul folcloric „Fiii Cămăraşului”.

         „Succesul înregistrat prin participarea Asociaţiei Produs de Cluj la Zakopane este unul indiscutabil. Dovada acestui fapt o reprezintă interesul extrem de ridicat al vizitatorilor acestui târg pentru produsele şi tradiţiile româneşti din zona Clujului, delegaţia noastră având din acest punct de vedere cea mai mare vizibilitate şi atractivitate. De altfel, chiar în prima zi a târgului, noi am fost singurii invitaţi la televiziunea regională din Zakopane unde am avut prilejul să prezentăm în profunzime specificul judeţului Cluj. În acelaşi timp, ne bucură faptul că asociaţia noastră a făcut un nou pas înainte în atingerea scopului său, îndeplinind, în premieră, rolul de ambasador al judeţului dincolo de graniţele ţării şi contribuind astfel la promovarea specificului şi valorilor noastre tradiţionale printre concetăţenii noştri europeni”, a declarat Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, domnul Horea Uioreanu.

         Reamintim în acest context faptul că între judeţul Cluj şi judeţul Malopolska există un protocol de cooperare încheiat în anul 2005, care a fost reconfirmat în anul 2008, pe perioadă nedeterminată. În virtutea acestuia, în ultimii ani, s-au derulat o serie de proiecte regionale comune în diverse domenii: cultură, artă, servicii sociale, parcuri logistice, dezvoltarea resurselor umane etc.  

 

Biroul de presă

22.08.2012

Urmărește-ne

Consiliul Județean Cluj

FREE
VIEW