Tabara copii dependenti dializa – Lumina de Acasa

Consiliul Judeţean Cluj organizează, în perioada 27 decembrie 2011 – 03 ianuarie 2012, tabăra „Lumina de acasă”, eveniment care se desfăşoară în cadrul „Zilelor Sănătăţii Rinichiului”. Tabăra va fi găzduită de către Hotel „Univers T”, instituţie aflată în subordinea Consiliului Judeţean Cluj, fiind organizată în parteneriat şi în beneficiul Asociaţiei pentru Solidaritate şi Empatie „Claudia Safta” din Cluj-Napoca, care îngrijeşete 35 de copii şi tineri cu insuficienţă renală cronică, trataţi prin hemodializă, dializă peritoneală şi transplant renal, proveniţi din judeţul Cluj şi alte 11 centre de dializă din România.
         „Pentru aceşti tineri şi copii aflaţi în grea suferinţă este un prilej de a îşi petrece sfârşitul anului împreună, ca într-o familie. Am reuşit ca, împreună cu Asociaţia pentru Solidaritate şi Empatie să aducem puţină bucurie acestor copii, acum la sfârşit de an”, consideră preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, d-nul Alin Tişe.
         Aceste eveniment, unic la nivel naţional, este organizat cu scopul de a aduce atmosfera de familie  pentru tinerii a căror rinichi nu funcţionează şi a căror viaţă depinde de un aparat. Tratamentul de care depinde supravieţuirea acestor tineri va fi asigurat, pe perioada evenimentului, de Clinica de Hemodializă Fresenius din Cluj-Napoca. Pentru a reduce costurile necesare organizării taberei, personalul Univers T se va implica voluntar în îngrijirea acestor copii, pe perioada taberei.
        Consiliul Judeţean Cluj a sprijinit şi alte acţiuni în favoarea acestor tineri, facilitând transportul lor gratuit cu avionul în tabăra organizată pentru ei pe litoralul românesc.
         Insuficienţa renală cronică este o afecţiune degenerativă care distruge organismul  progresiv datorită faptului că, bolnavului afectat de această boală nu îi mai funcţionează rinichii. Hemodializa sau dializa peritoneală sunt metode de compensare a lipsei funcţiei renale. Pacientul care face hemodializă trebuie să se deplaseze de trei ori pe săptămână  la un centru de dializă pentru ca, timp de 4 ore,  prin intermediul unor aparate speciale, să se încerce curăţarea sângelui de toxinele acumulate. Acest proces complex are însă multiple efecte secundare: hipertensiune arterială (datorită faptului că o treime din cantitatea de sânge a organismului se află pe tot pracursul dializei în afara corpului), afectarea sistemului osos, eliminarea haotică din organism a unor vitamine şi proteine vitale, calcifieri, tromboze venoase etc. Rata de supravieţuire a pacienţilor cu insuficienţă renală cronică, copii şi tineri, depăşeşte arareori 7 ani de la momentul diagnosticării acestei afecţiuni.
        În cazul pacienţilor care au şansa să efectueze un transplant renal rata de supravieţuire se poate îmbunătăţi spectaculos dar, de asemenea, se poate scurta datorită faptului că tratamentul cu medicamente imunosupresoare (medicamente care “păcălesc” sistemul imunitar să accepte un corp străin, rinichiul transplantat) are numeroase efecte secundare, dintre care, cel mai important, creşterea riscului unor cancere de 100 de ori! Asociatia Claudia Safta organizează tabere de recreere pentru aceşti copii şi tineri lângă centre de dializă din ţară, pentru a garanta tratamentul vital pentru cei mai mulţi dintre aceşti bolnavi.

Biroul de presă
27.12.2011

Urmărește-ne

Consiliul Județean Cluj

FREE
VIEW