Stadiu lucrari DJ Gherla-Fizesu Gherlii-Taga

În cursul după-amiezii de ieri, 5 august 2014, la o oră de la preluarea mandatului de vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Cluj cu atribuţii delegate de preşedinte, domnul Mihai Seplecan s-a deplasat în teritoriu pentru a constata, la faţa locului, stadiul lucrărilor de intervenţie la drumul judeţean 109C Gherla-Fizeşu Gherlii-Ţaga.
    Astfel, până în acel moment, DJ 109 C care trece prin localitatea Fizeşu Gherlii a fost completat cu balast şi reprofilat pe o lungime de 4,2 de km, respectiv reciclat pe o porţiune de 2,3 de km. Totodată, reprezentanţii societăţii Drumuri şi Poduri Judeţene Cluj au precizat faptul că lucrările de reparaţii în interiorul localităţii vor fi finalizate în cursul zilei de astăzi, 6 august 2014, ţinând cont, bineînţeles, şi de condiţiile atmosferice.
    „M-am deplasat ieri la Fizeşu Gherlii şi am discutat cu responsabilul de şantier despre stadiul lucrărilor pe acest sector de drum, când se va finaliza, care sunt problemele pe care le întâmpină şi cum putem să-i sprijinim în continuare. Din ce am văzut, lucrările se desfăşoară într-un ritm foarte alert şi preconizez faptul că acestea vor fi finalizate mai devreme de 20 de zile, cum era termenul iniţial estimat. Chiar astăzi ne dorim să ieşim cu lucrările din localitate astfel încât toţi cetăţenii să poată beneficia, într-un timp cât mai scurt, de această investiţie finanţată din bugetul judeţului”, a declarat domnul Mihai Seplecan.
     Reamintim în acest context faptul că lucrările de intervenţie asupra acestui sector de drum  vizează o suprafaţă totală de 29.118 mp, eliminarea gropilor prin acoperirea cu aproximativ 1.500 mc de material pietros şi tratarea burduşirilor prin aplicarea unui strat de bază de 6cm.
 
Biroul de presă
06 august 2014

Urmărește-ne

Consiliul Județean Cluj

FREE
VIEW