Spitalul Pediatric Monobloc, prioritate a CJ Cluj

Marţi, 27 octombrie 2015, Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, domnul Mihai Seplecan s-a deplasat la Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii Cluj-Napoca, unitate spitalicească aflată sub autoritatea forului administrativ judeţean, în vederea analizării principalelor proiecte aflate în curs de derulare, a problemelor cu care se confruntă unitatea medicală şi, desigur, a modalităţilor în care forul administrativ judeţean poate contribui la rezolvarea acestora.
    În acest context, principala problemă adusă în discuţie de echipa managerială a spitalului a reprezentat-o necesitatea demarării cât mai urgente a proiectului de realizare a unui Spital Pediatric Monobloc care să reunească toate secţiile, răspândite în prezent pe teritoriul întregului municipiu şi care să fie capabil să ofere servicii medicale integrate şi prompte pacienţilor. În prezent, Spitalul de Copii funcţionează ca spital pavilionar, desfăşurându-şi activitatea în nouă locaţii diferite, având în structura sa 11 secţii, două compartimente, staţia de dializă şi Unitatea de Primire a Urgenţelor, distribuite în nu mai puţin de 14 clădiri, aflate pe raza oraşului Cluj-Napoca, cu o distanţă medie de aproximativ patru km între ele. Clădirile în care funcţionează spitalul sunt foarte vechi, fiind construite, în marea lor majoritate, în intervalul cuprins între anul 1890 şi cel de-al doilea război mondial. Mai mult decât atât, o parte dintre acestea se află în plin proces de revendicare iar unele sunt supuse rigorilor Comisiei Zonale a Monumentelor Istorice din municipiul Cluj-Napoca, motiv pentru care sunt împiedicate sau mult îngreunate investiţiile asupra acestor clădiri (modificări, extinderi, etc.). Acest fapt determină, pe cale de consecinţă, imposibilitatea întocmirii unui plan amplu şi etapizat de organizare şi restructurare a unităţilor medicale.
      „Vizita la sediul Spitalului de copii m-a convins, o dată în plus, că trebuie să demarăm de urgenţă procedurile pentru realizarea Spitalului Pediatric Monobloc. În mod evident, înalta calificare şi dăruirea medicilor de aici nu pot fi cu adevărat puse în valoare decât dacă sunt dublate de dotarea cu aparatură medicală de ultimă generaţie şi dacă aceştia îşi pot desfăşura activitatea într-un imobil adecvat, cu circuite funcţionale optime şi care să respecte toate exigenţele în domeniu. Deşi nu sunt încă părinte, pot uşor să îmi imaginez ce gânduri îl încearcă pe un părinte care vine cu copilul bolnav în acest spital şi care, în loc să se simtă în siguranţă, percepe realitatea tristă a unor spaţii inadecvate, de multe ori înghesuite şi care, clar, nu au nimic în comun cu anul 2015. În mod cert, oferirea unei şanse în plus la viaţă şi la sănătate pentru copiii cu probleme medicale precum şi a unor condiţii optime de lucru pentru personalul medical se poate realiza exclusiv prin reunirea tuturor secţiilor într-o singură clădire, motiv pentru care susţin cu toată convingerea, prin toate mijloacele de care dispun, acest proiect”  a declarat domnul Mihai Seplecan, Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj.
    În acelaşi timp, în cadrul vizitei, preşedintele Consiliului Judeţean a avut ocazia să realizeze, împreună cu managerul spitalului şi cu echipa medicală, o trecere în revistă a principalelor proiecte aflate în derulare şi a celor care vor trebui iniţiate în perioada imediat următoare. În acest context, domnul Mihai Seplecan a vizitat locaţia în care urmează a fi amplasat aparatul de Rezonanţă Magnetică Nucleară (RMN) a cărui achiziţionare a fost aprobată de Consiliul Judeţean în cursul acestui an, spaţiu aflat în plin proces de amenajare. Totodată, preşedintele Consiliului Judeţean a vizitat, împreună cu managerul Spitalului de Copii, Secţia de psihiatrie de pe strada Ospătăriei, secţie a cărei extindere şi modernizare se intenţionează în perioada imediat următoare şi pentru care a şi fost finanţat în anul 2015, din fondurile forului administrativ judeţean, studiul de fezabilitate. De asemenea, au fost analizate priorităţile pentru anul 2016 în ceea ce priveşte dotarea cu aparatură medicală modernă şi, respectiv, reparaţia capitală a unor noi secţii, o atenţie aparte fiind acordată în acest context blocului operator, dar nu numai.
    

Biroul de presă
27 octombrie 2015

Urmărește-ne

Consiliul Județean Cluj

FREE
VIEW