Simpozion la Scoala Speciala Transilvania

În perioada 27-28 septembrie 2010, Şcoala Specială Transilvania din comuna Baciu, instituţie de învăţământ special aflată în subordinea Consiliului Judeţean Cluj, este gazda simpozionului aniversar cu tema „Demersuri pedagogice în vederea integrării sociale a copiilor cu C.E.S.”. Aflat la a XIII-a ediţie, acest simpozion reprezintă o celebrare a datei de 27 septembrie 1997, moment în care această şcoală a luat fiinţă în urma unei colaborări fructuoase dintre Fundaţia de Caritate „Transilvania” şi Consiliul Judeţean Cluj, având sprijinul Inspectoratului Şcolar Judeţean Cluj şi al unor centre de recuperare din Europa şi USA.

            Simpozionul este structurat pe două secţiuni: prima zi este destinată sesiunii de comunicări ştiinţifice unde profesori de la instituţiile omoloage din România şi din străinătate fac prezentări ale unor lucrări din domeniu. În acest an, lucrările prezentate în cadrul evenimentului au în prim-plan problematica copiilor cu cerinţe educative speciale (CES) – a celor care au dificultăţi de învăţare, atât în ceea ce priveşte capacitatea redusă de percepţie vizual-spaţială, cât şi de limbaj sau de atenţie. Se discută, de asemenea, modalităţi eficiente de integrare în comunitate a copiilor cu deficienţe de vedere, precum şi aspecte ale problematicii delincvenţei juvenile la deficientul mintal. Sesiunea de comunicări este marcantă în primul rând prin calitatea lucrărilor ştiinţifice născute din experienţa specialiştilor psihopedagogi, psihologi, logopezi, kinetoterapeuţi, fiziologi, doctori, învăţători, educatori din şcolile şi grădiniţele speciale, asociaţiile şi fundaţiile din ţară şi din străinătate. Cea de-a doua zi este dedicată concursurilor interşcolare la care participă elevii şi preşcolarii din instituţiile de învăţământ special din judeţul Cluj.

            Şcoala Specială „Transilvania” Baciu este o şcoală cu program de recuperare complexă pentru copiii cu deficienţe neuro-psiho-motorii severe şi asociate. Şcoala oferă, pe lângă activităţile didactice şi terapiile de recuperare, activităţi extraşcolare într-o gamă bogată şi diversificată.

            Misiunea instituţiei este aceea de integrare a copiilor cu nevoi speciale în comunitate, dezvoltarea activităţilor creative şi expresive ale copiilor, participarea elevilor la acţiuni şi activităţi prin care să simtă că fac parte din comunitate, că nu sunt excluşi şi, astfel, sensibilizarea întregii comunităţi.

Biroul de presă

27.09.2010 

Urmărește-ne

Consiliul Județean Cluj

FREE
VIEW