Semnare Protocol colaborare Liceu Chisinau

Liceul pentru Deficienţi de Vedere, instituţie de învăţământ special care funcţionează sub autoritatea Consiliului Judeţean Cluj, a fost pe parcursul săptămânii trecute gazda unei delegaţii din cadrul Liceului Tehnologic pentru Copii cu Vedere Slabă, Chişinău. Scopul principal al vizitei l-a reprezentat realizarea unor schimburi de bune practici menite să contribuie la dezvoltarea programelor educaţionale derulate în cele două şcoli.
    Tot cu acest prilej, în cadrul Liceului pentru Deficienţi de Vedere Cluj s-a desfăşurat Festivalul de muzică folk „Lacrimă de dor”, ediţia a IV – a, eveniment la care a participat şi grupul din Chişinău.
     Vizita s-a finalizat cu încheierea pentru o perioadă nedeterminată, începând cu 04 martie 2011, a unui protocol de colaborare între cele două instituţii ale cărui principale obiectivele sunt următoarele :
 Organizarea de schimburi de experienţă şi de bune practici;
 Schimburi de experienţă între elevi, cadre didactice;
 Organizarea de workshop – uri pe teme de specialitate;
 Organizarea concursurilor şcolare  – educative, culturale, sportive;
 Organizarea unor activităţi extraşcolare / extracurriculare;
 Realizarea unor activităţi, întâlniri care să contribuie la dezvoltarea instituţională şi la inserţia socio – profesională a copiilor cu deficienţe de vedere şi asociate.
    Cea de a doua finalitate a vizitei grupului din Republica Moldova a reprezentat-o  propunerea de includere a şcolii din Chişinău în reţeaua europeană ENVITER – European Network for Vision Impairment Traininig, Education and Research, din a cărei componenţă, Liceul pentru Deficienţi de Vedere, Cluj – Napoca, face parte începând cu anul 2008. În momentul de faţă această recomandare este deja în curs de soluţionare, aşteptându-se răspunsul din partea coordonatorului reţelei europene ENVITER, John Harris. Liceul pentru Deficienţi de Vedere Cluj – Napoca şi-a declarat sprijinul şi susţinerea totală pentru demersul şcolii din Chişinău  de a face parte din reţeaua europeană.

Biroul de presă
07.03.2011

Urmărește-ne

Consiliul Județean Cluj

FREE
VIEW