Semnare contract statii transfer deseuri

Astăzi, 10 februarie 2012, a fost semnat împreună cu reprezentanţii S.C. CONFORT S.A., contractul de lucrări privind construcţia a trei staţii de transfer deşeuri în judeţul Cluj, parte componentă a proiectului „Sistem de Management Integrat al Deşeurilor în Judeţul Cluj”.
      „Marcăm astăzi un pas extrem de important înainte în ceea ce priveşte implementarea proiectului privind managementul integrat al deşeurilor la nivelul judeţului nostru. Construcţia acestor staţii de transfer reprezintă o etapă importantă în procesul de colectare a deşeurilor de pe întreg teritoriul judeţului Cluj. Ulterior, acestea vor fi transportate la depozitul ecologic judeţean aflat pe teritoriul municipiului Cluj-Napoca, unde vor fi supuse unui proces complex de sortare şi compostare a deşeurilor organice, respectiv depozitare. Lucrările efective vor debuta de îndată ce condiţiile meteorologice o vor permite”, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, d-nul Alin Tişe.
       Contractul se referă la construcţia a trei staţii de transfer în localităţile Gherla, Huedin şi Mihai Viteazu. Durata maximă de realizare a contractului este de 12 luni de la data  emiterii ordinului de începere a lucrărilor, la care se adaugă perioada de notificare a defecţiunilor de 24 de luni. Valoarea estimată, fără TVA, este de 23.076.000,80 lei, valoarea estimată în euro fiind de 5.596.217,00. Sursa de finanţare o reprezintă Fondul European de Dezvoltare Regională (prin POS Mediu, axa prioritară 2 – Sectorul managementul deşeurilor/reabilitarea terenurilor poluate istoric), bugetul de stat şi bugetul local.
      „Acest contract este parte a unui proiect mult mai amplu al administraţiei judeţene ce vizează implementarea unui sistem integrat de gestionare a deşeurilor, evaluat la aproximativ 76 de milioane de euro. Până în acest moment a fost adjudecat contractul pentru construcţia centrului de depozitare a deşeurilor, însă, în perioada imediat următoare, urmează să fie organizate şi alte licitaţii. Ne pregătim să demarăm licitaţia pentru închiderea actualelor rampe de gunoi, neconforme, contract evaluat la 51 de milioane de lei, precum şi pentru atribuirea lucrărilor la drumurile de acces de la depozitul ecologic, contract evaluat la 2,6 milioane de lei”, a declarat vicepreşedintele Consiliului Judeţean Cluj, domnul Alexandru Coroian.

Biroul de presă
10.02.2012

Urmărește-ne

Consiliul Județean Cluj

FREE
VIEW