Scrisoare adresata domnului primar Emil Boc

Scrisoare deschisă adresată domnului Emil Boc, primarul municipiului Cluj-Napoca


Domnule primar, 


      Mă adresez domniei voastre în calitate de responsabil cu buna administrare a municipiului Cluj-Napoca, inclusiv în ceea ce priveşte starea străzilor din oraş, la rugămintea unuia dintre cei mai mari investitori din judeţul Cluj, compania Emerson. Exasperaţi de starea proastă a infrastructurii de acces spre fabrica pe care o deţin în municipiul Cluj-Napoca, dar şi de lipsa de reacţie a administraţiei locale la nenumăratele adrese şi discuţii purtate de-a lungul anilor cu conducerea Primăriei, oficialii Emerson au cerut sprijinul Consiliului Judeţean Cluj. Problemele ridicate de conducerea companiei nu sunt deloc noi, sunt cunoscute de întreaga opinie publică şi „simţite” de muncitorii care lucrează în parcul TETAROM  II.
       Concret, din cauza stării deplorabile a drumurilor de acces, inclusiv a străzii Emerson, asfaltată, dar aflată în afara programului de salubrizare al municipalităţii, compania a fost nevoită să programeze spălări suplimentare a panourilor fotovoltaice din campus şi să cureţe de şase ori filtrele de la două dintre clădirile din parc. Mai mult, canalizarea străzii se înfundă la fiecare ploaie serioasă cu praful şi pietrişul adus de ape din strada adiacentă, str. Grigore Ignat, care asigură accesul spre un alt obiectiv important al judeţului, staţia de epurare a apelor uzate. Curăţarea canalizării este efectuată tot de Emerson, pe cheltuiala proprie, în caz contrar una din porţile de acces în parcul industrial fiind inundată şi impracticabilă. Pe de altă parte, au fost cazuri în care pietrele aruncate de roţile maşinilor de mare tonaj au spart geamurile de la poarta de acces…
       Domnule primar,
      Mă văd nevoit să apelez la această formulă de comunicare deoarece nu intervenţiile anterioare ale oficialilor de la Emerson au rămas fără rezultat, ci şi apelurile publice ale conducerii TETAROM, ale mele personal sau ale consilierilor locali, pentru a vă transmite public solicitările companiei locate în parcul industrial TETAROM II. Concret, vă rog să dispuneţi curăţarea şi spălarea cu o frecvenţă ridicată a străzii Emerson şi reabilitarea în regim de urgenţă a străzii Grigore Ignat. De asemenea, vă rugăm să faceţi publice informaţiile privind graficul anual al lucrărilor de întreţinere a străzii Emerson, grafic care să cuprindă curăţarea, spălarea şi acţiunile de deszăpezire ale acestei artere care asigură accesul spre locul de muncă a aproape 3000 de clujeni.
       Sper că acest apel al meu, şi al partenerilor americani, să soluţioneze doleanţele unuia dintre cei mai mari investitori din judeţ, care varsă milioane de euro la bugetul local şi care merită minimum de respect. Sunt convins că nu vă doriţi să mai citiţi în presă despre investiţii pierdute de Cluj din cauza infrastructurii rutiere din oraş şi nici despre ironiile adresate de preşedinţii unor companii multinaţionale cu privire la modul în care au fost tratate de administraţia locală solicitările lor minimale, fireşti într-un oraş de cinci stele, care se pregăteşte să devină capitală culturală europeană.

Cu consideraţie,
Horea Uioreanu
Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj

Cluj-Napoca
11 decembrie 2013

Urmărește-ne

Consiliul Județean Cluj

FREE
VIEW