Saptamana Altfel la Consiliul Judetean

Consiliul Judeţean Cluj a derulat în perioada 1 – 5 aprilie 2013, prin intermediul instituţiilor de cultură aflate sub autoritatea sa, o serie de activităţi incluse în cadrul programului ”Să È™tii mai multe, să fii mai bun!”, program derulat în cadrul Săptămânii Altfel. Programul È™i-a propus implicarea, deopotrivă, a elevilor È™i a dascălilor, în activităÈ›i extracurriculare È™i extraÈ™colare, activităţi care să le valorifice talentele, preocupările extra-şcolare şi competenţele în domenii cât mai diverse. 
     Astfel, nu mai puţin de 13 353 de elevi au ales să petreacă o parte din ore, în cadrul Săptămânii Altfel, în cadrul Muzeului Etnografic al Transilvaniei, Muzeului de Artă Cluj, Muzeului Octavian Goga Ciucea, Teatrului de Păpuşi Puck, Bibliotecii Judeţene “Octavian Goga”, Centrului Judeţean pentru Promovarea şi Conservarea Culturii Tradiţionale Cluj şi  Şcolii Populare de Arte “Tudor Jarda” Cluj, instituţii de cultură aflate în subordinea Consiliului Judeţean Cluj. Pe lângă expoziţiile şi manifestările înscrise în programul lunii aprilie, instituţiile de cultură anterior amintite au pregătit şi o serie de evenimente special destinate acestei ocazii.
    Astfel, în cursul săptămânii „Să ştii mai multe, să fii mai bun!”, Muzeul Etnografic al Transilvanieia fost vizitat de 2 602 de elevi, dintre care 2 328 din judeţul Cluj şi 274 din alte judeţe (Arad, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Maramureş şi Mureş). Din numărul total de vizitatori, 1 726 au fost înregistraţi la sediul central, iar 876 la Parcul Etnografic „Romulus Vuia”. În plus, Muzeul Etnografic al Transilvaniei a organizat cu acest prilej patru ateliere educaţionale: Icoana din sufletul copiilor – Atelier de pictură icoane pe sticlă, În aşteptarea iepuraşului – încondeierea ouălor, Înşiră-te, mărgăritare ! – confecţionarea de podoabe din mărgele şi Hopa – ţop, din călcâie iese foc! Cum dansau bunicii noştri!, la activităţile cărora au luat parte 315 elevi, numărul total al vizitatorilor şi participanţilor la activităţile Muzeului Etnografic al Transilvaniei fiind de 2 917.
     La rândul său, în săptămâna 1 – 5 aprilie 2013, săptămâna dedicată activităţilor extracurriculare şi extraşcolare, Muzeul de Artă Cluj a fost vizitat de nu mai puţin de 2 286 de elevi. Astfel, la Muzeul de Artă Cluj-Napoca s-au desfăşurat vizite şi ghidaje în Galeria Naţională de artă şi expoziţiile temporare organizate în spaţiile  muzeului. Totodată, în zilele de 3 şi 4 aprilie au avut loc prezentările „Theodor Pallady – The Artistocrat” iar în 5 aprilie s-a desfăşurat un proiect alternativ de educaţie vizuală, realizat în colaborare cu secţia de Pedagogia Artelor Plastice şi Decorative şi Secţia Design Vestimentar de la  Universitatea de Artă şi Design Cluj-Napoca.                
      De asemenea, în perioada 1 aprilie -5 aprilie 2013, au trecut pragul Muzeului “Octavian Goga “din Ciucea 1 253 de elevi, aceştia vizitând expoziţiile permanente de la “Casa Ady”, “Casa Albă” şi  “Castel”, precum şi expoziţiile temporare.
      Totodată, în cadrul Săptămânii Altfel, Teatrul de Păpuşi Puck a programat un număr de 17 spectacole, atât la sediu, cât şi în alte locaţii din Cluj-Napoca şi din judeţ. Au avut loc, astfel, reprezentaţii pe scena Teatrului Naţional „Lucian Blaga”, la şcoli şi grădiniţe din oraş şi la o grădiniţă din Gherla. Dintre titlurile programate cu acest prilej amintim Crăiasa Zăpezii, Dragostea celor trei portocale şi Croitoraşul cel isteţ – la secţia română şi Sărmanul Johnny, Turnuleţul şi, La porunca ştiucii – la secţia maghiară. De asemenea, în data de 7 aprilie a fost programat un spectacol susţinut de studenţii Facultăţii de Teatru şi Televiziune, secţia actorie. Pe lângă vizionarea spectacolelor, copiii au putut vizita atelierele şi culisele Teatrului de Păpuşi Puck, numărul total al spectatorilor fiind de aproximativ 1750, din care 1600 la secţia română şi 150 la secţia maghiară.
      Campioană absolută în ceea ce priveşte numărul de vizitatori dar şi de activităţi găzduite a fostBiblioteca Judeţeană “Octavian Goga”. Aceasta a fost vizitată de nu mai puţin de 4 092 de  elevi care au participat la peste 124 de activităţi dintre care amintim întâlnirile organizate în cadrul proiectelor „Să ne cunoaştem oraşul”, „Să creştem sănătoşi”,  „Scriitori români de ieri şi de azi”, „Micii ecologişti”, „O lume magică în Ludotecă”, „Lumea apusă a cavalerilor şi prinţeselor”, “Cu cartea la cei mici”, lansarea antologiei Octav Pancu-Iaşi  “Ţaraundevinerierajoi”, concursuri de muzică folk – Pe aripi fragede spre folk,  ora poveştilor, prezentări cu tema “Reţelele de socializare şi securitatea on-line”, vizionări şi discuţii de film, etc.
      Şi la Şcoala Populară de Arte “Tudor Jarda” Cluj s-au desfăşurat, în cadrul Săptămânii Altfel, o serie de ateliere de iconografie, confecţionare măşti, desen-pictură, ţesut-cusut, olărie, introducere pentru cei mici în taina artelor, ateliere de lucru la care au participat 55 de elevi de la Şcoala Gimnazială “Ion Creangă” Cluj şi de la Seminarul Teologic Ortodox. 
      La rândul său, Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Cluja organizat, tot în cadrul săptămânii „Să ştim mai multe, să fim mai buni”, un Festival de cântece, jocuri, obiceiuri şi meşteşuguri tradiţionale pentru elevi, festivalul care a avut ca scop prezentarea şi promovarea activităţilor din domeniul culturii tradiţionale desfăşurate de şcolile din judeţul Cluj şi la care au participat aproximativ 1 000 de persoane.
     “Succesul de care această manifestare s-a bucurat ne-a confirmat faptul că suntem pe drumul cel bun, că interesul pentru educaţie, cultură, cunoaştere dar şi pentru trecutul şi tradiţiile noastre este încă viu. Cei peste 13 000 de elevi participanţi care au decis să ne treacă pragul şi au petrecut câteva ore în cadrul instituţiilor de cultură de sub autoritatea Consiliului Judeţean Cluj ne-au întărit convingerea că educaţia formală, primită pe băncile şcolii, trebuie dublată şi completată de cea pe care aceste temple ale culturii trebuie să o furnizeze printr-o ofertă cât mai atractivă şi adaptată publicului ţintă şi vremurilor actuale”, a afirmat preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, domnul Horea Uioreanu.

Biroul de presă
08.04.2013

Urmărește-ne

Consiliul Județean Cluj

FREE
VIEW