Reuniune proiect Comenius

Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă din Cluj-Napoca, instituţie care funcţionează sub autoritatea Consiliului Judean Cluj, va găzdui în perioada 24-29 aprilie 2009, reuniunea de proiect Comenius 1, din cadrul Programului de învăţare pe tot parcursul vieţii. Întâlnirea se va încadra în tema proiectului: “Learning with all senses/ Învăţând prin toate simţurile ”
            Elevii vor avea ocazia să-şi prezinte rezultatele activităţilor realizate în cadrul temelor din primul an de proiect.
            De asemenea, se va vizita instituţia gazdă a evenimentului, instituţii partenere în educaţia integrată a copiilor cu cerinţe educative speciale – C.E.S. (Şcoala Specială Transilvania-Baciu, Centrul de zi “Sf. Maria”- Cluj-Napoca), precum şi zonele de interes cultural şi turistic din împrejurimile oraşului.
            Proiectul “Learning with all senses/ Învăţând prin toate simţurile” a fost aprobat pentru finanţare din fonduri europene prin ANPCDEFP în anul 2008 şi reuneşte parteneri din 6 ţări, respectiv Gadburn Primary ASL School, Glasgow/ Scoţia; Schulheim für körperbehinderte Kinder, Soloturn, Elveţia; CEIP SEIS do Nadal, Vigo/ Spania. Proiectul presupune organizarea unor activităţi care contribuie la crearea unor situaţii de învăţare eficiente pentru elevii cu CES, organizarea unor sesiuni de schimburi de experienţă între cadrele didactice din şcolile partenere şi are ca rezultat major dezvoltarea cooperării şi parteneriatului ca modalităţi de atingere a diversităţii şi inovării didactice.
          Nutrim speranţa că pe lângă cunoaşterea experienţei şcolii noastre ca promotor în educaţia integrată a copiilor cu CES, partenerii noştri se vor bucura şi de frumuseţile naturale ale judeţului Cluj.

Biroul de presă
24.04.2009

 

Urmărește-ne

Consiliul Județean Cluj

FREE
VIEW