Reactie Presedinte CJC ref. comunicat PNL

Criza acută de subiecte îi scoate la rampă din nou pe tinerii liberali clujeni. De data aceasta junimea liberală poartă grija drumurilor comunale din judeţ uitând, sau neştiind, că acestea ţin de consiilile locale şi de primării. Consiliul Judeţean alocă doar banii, autorităţile locale hotărând şi dispunând pe ce proiecte se cheltuiesc. Sigur, pretextul e cauzat de un eveniment în familia mea, care ar fi motivul lucrării respective. Îi anunţ pe tinerii liberali că am fost şi în alte numeroase zone din judeţ. În unele dintre dintre acestea sunt în derulare proiecte. Care sunt ale comunităţilor respective, nu ale lui Alin Tişe, care nu deţine nici proprietăţi şi nici nu are alte interese acolo în afara susţinerii interesului public. Oricum, nu înţeleg logica. Dacă sunt prezent într-un anume loc, acolo nu are nimeni voie să facă ceva?

            Junimea liberală ar trebui mai bine să se întrebe cum se face că judeţul a asfaltat la vremea respectivă drumul până în poarta casei de vacanţă aparţinând unui mai mare liberal. Asta în timp ce alt fruntaş liberal îşi sporea averea familiei şi a partidului prin afaceri cel puţin discutabile cu spaţiile comerciale. Lucruri care se pot proba, aici nemaiavând loc retorica…

            Cred că nu e momentul pentru astfel de polemici care nu fac bine nimănui. Avem probleme importante de rezolvat, iar uşa mea rămâne deschisă oricui care are ceva constructiv de promovat. Prea ne-am obişnuit să organizăm evenimente de presă, înainte de care să ne străduim să găsim câte ceva, doar doar reuşim să aruncăm ceva noroi în jur. Asta în timp ce locuitorii judeţului, incluzându-i aici şi pe cei din comuna Baciu, care nu au nicio vină dacă au un primar din alt partid decât cel liberal, aşteaptă de la noi rezovarea problemelor lor. Cetăţenii s-au săturat să asiste tot timpul la fel de fel de acuze, care se susţin doar prin dorinţa de a acumula capital de imagine şi vor de la noi toţi şi altceva în afară de vorbe!

 

Alin Tişe 

Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj 

Urmărește-ne

Consiliul Județean Cluj

FREE
VIEW