Publicare anunt de participare la proiectarea si executia noului stadion „Ion Moina”

Anunţul de participare privind proiectarea şi execuţia unui stadion la standarde internaţionale, pe terenul situat în municipiul Cluj-Napoca, Aleea Parcului F.N. (pe amplasamentul fostului stadion municipal “Ion Moina” – autoritate contractantă Consiliul Judeţean Cluj), a fost postat pe Sistemul Electronic de Achiziţii Publice (SEAP), la adresawww.e-licitatie.ro, numărul anunţului de participare fiind 76159.
          Contractul se referă la Proiectul tehnic, acorduri, avize şi execuţia lucrării Stadionului cu o capacitate de 29.648 locuri la gradene şi 948 locuri în loje, amenajarea terenului de fotbal respectând normativele FIFA şi UEFA, amenajarea pistei de atletism categoria A, accese, parcaje, reţele şi racorduri utilităţi.
            “Ne apropiem cu paşi repezi de momentul în care una dintre marile aşteptări ale clujenilor – construirea unui stadion nou al judeţului, ancorat în cerinţele modernităţii, este pe punctul de a fi împlinită. Publicarea pe SEAP reprezintă o etapă cerută de lege în derularea procedurilor care vor duce la construirea stadionului. Depunerea ofertelor se poate face până în data de 15.06.2009, ora 10, urmând a fi deschise prin procedură publică la ora 11.00, în aceeaşi zi. În contextul în care nu vor fi înregistrate contestaţii, în data de 06.07.2009 va fi semnat contractul de execuţie. În aceste condiţii, lucrările pentru execuţia stadionului vor fi demarate la mijlocul lunii iulie”, consideră preşedintele Consiliului Judeţean, d-nul Alin Tişe.
             Consiliul Judeţean a alocat pentru lucrările care se vor desfăşura în cursul acestui an suma de 38.328.000 lei, urmând ca pentru următorii doi ani, sumele necesare să fie asigurate din bugetul propriu al Consiliului Judeţean. Termenul de finalizare prevăzut în documentaţia de atribuire este de doi ani de la data semnării contractului.

Biroul de presă

27.04.2009

Urmărește-ne

Consiliul Județean Cluj

FREE
VIEW