Index
Panorama
ConsiliulProgrameExecutivJudetul ClujTurismReprezentanta Bruxelles Joi, 19 Octombrie 2017
Sediul Consiliului judetean Cluj
ConsiliulProgrameExecutivJudetul ClujTurismJurnalul Judetului ClujFormulareContact
Opera

Prima pagina > Comunicate > Predare amplsament depozit neconform Pata Rat

Predare amplsament depozit neconform Pata Rat

CONSILIUL JUDŢEAN CLUJ  

 

Invitaţie de presă

Ref. Predarea amplasamentului depozitului neconform de deşeuri de la Pata Rât

 

            Vineri, 12 iunie 2015, în prezenţa preşedintelui Consiliului Judeţean Cluj, domnul Mihai Seplecan, a echipei Unităţii de Implementare a Proiectului „Management Integrat al Deşeurilor în Judeţul Cluj” şi a executantului, a avut loc predarea amplasamentului depozitului de deşeuri urban neconform de la Pata Rât, în vederea închiderii acestuia. Actuala rampă publică de deşeuri, cu o suprafaţă totală de cca. 18 ha, va fi  reconfigurată şi acoperită cu un strat de pământ de minimum 1 m peste care se va realiza o înierbare a întregii suprafeţe aflate între şanţul perimetral şi gardul amplasamentului. De asemenea, vor fi efectuate lucrări de drenaj, puţuri de captare a biogazului, drumuri de acces, un sistem de colectare a apelor pluviale, etc.

            Închiderea şi ecologizarea gropii de gunoi de la Pata Rât este parte integrantă a contractului privind proiectarea şi execuţia obiectivului de investiţii „Închidere și ecologizare depozite neconforme de deşeuri urbane din judeţul Cluj”, contract structurat pe două loturi/etape: Lotul nr. 1 - închiderea şi ecologizarea depozitelor neconforme de deşeuri de la Pata Rât, Huedin, Turda şi Gherla, pentru care a fost emis ordinul de începere a lucrărilor şi au fost predate amplasamentele astăzi, vineri, 12 iunie 2015, respectiv Lotul nr. 2 - închiderea şi ecologizarea depozitelor neconforme de deşeuri de la Dej şi Câmpia Turzii pentru care se va proceda în mod similar în perioada imediat următoare.

            Procedura de achiziţie publică a lucrărilor de proiectare şi execuţie a obiectivului de investiţii „Închidere și ecologizare depozite neconforme de deşeuri urbane din judeţul Cluj” a demarat în luna octombrie 2014, prin publicarea pe SEAP a anunţului de participare nr. 154511. Data limită de depunere a ofertelor aferente acestui contract a fost 16 decembrie 2014, ulterior acestei date având loc evaluarea ofertelor depuse, întreaga procedură finalizându-se cu desemnarea câştigătorilor pentru cele două loturi, după cum urmează: 

-       Pentru Lotul nr. 1 a fost încheiat Acordul Contractual nr. 6810/26 din 02.04.2015 în ceea ce priveşte depozitele Pata Rât, Gherla, Huedin şi Turda, antreprenor fiind  Asocierea SC Nordconforest SA- SC Finara Consult SRL- SC Interdevelopment SRL, la valoarea de 27.267.933,79 lei fără TVA;

-       Pentru Lotul nr. 2 a fost încheiat Acordul Contractual nr. 6835/27 din 02.04.2015 în ceea ce priveşte depozitele Dej şi Câmpia Turzii, antreprenor fiind Asocierea SC Geiger Transilvania SRL - Wilhelm Geiger Gmbh&CP.KG-Coplan Consultanţi Arhitecţi Ingineri SRL, la valoarea de 8.098.330,08 lei fără TVA.

            Adevărata semnificaţie a momentului de astăzi e legată de faptul că Consiliul Judeţean şi marile proiecte de dezvoltare a judeţului reintră pe făgaşul normal iar exigenţele impuse de Uniunea Europeană şi de legislaţia naţională sunt respectate, evitându-se astfel orice eventuale penalităţi. Mai exact, am evitat situaţia cu adevărat gravă şi nedorită în care procedura de infringement să fie declanşată împotriva României din cauza neînchiderii la termen a depozitelor neconforme de deşeuri din judeţul Cluj, ceea ce ar fi atras sancţiuni financiare de 1.400.000 de euro pentru prima zi şi, ulterior, de 140.000 de euro pentru fiecare zi până la conformarea deplină. În acelaşi timp, ceea ce e extrem de important, bugetul judeţului are de câştigat, lucrările în cauză fiind efectuate pe bani europeni, fără a mai fi nevoie ca aceste costuri să fie suportate de Consiliul Judeţean. Legat de ceea ce va urma, în următoarele patru luni se va desfăşura etapa de proiectare a lucrărilor de închidere a tuturor celor şase depozite de deşeuri neconforme din judeţ, după care va urma execuţia propriu-zisă a lucrărilor, a cărei durată nu va fi în nici un caz mai mare de 8 luni, întreaga durată a contractului fiind de 12 luni de la data emiterii ordinului de începere. În urma discuţiilor purtate însă cu antreprenorii şi a bunei colaborări pe care o avem, suntem convinşi că termenul efectiv al execuţiei va fi mai scurt, evitându-se astfel problemele generate de sezonul rece. În ceea ce priveşte activitatea de colectare a deşeurilor, aceasta va continua în mod absolut normal, sens în care în perioada următoare va fi folosit amplasamentul rampei temporare de stocare deţinute de operatorul privat de la Pata Rât”, a declarat Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, domnul Mihai Seplecan.  

 

Biroul de presă

12.06.2015