Index
Panorama
ConsiliulProgrameExecutivJudetul ClujTurismReprezentanta Bruxelles Duminica, 23 Aprilie 2017
Sediul Consiliului judetean Cluj
ConsiliulProgrameExecutivJudetul ClujTurismJurnalul Judetului ClujFormulareContact
Opera

Prima pagina > Comunicate > Protocol de colaborare pentru activitati salvare montana

Protocol de colaborare pentru activitati salvare montana

                                                                           

                                              CONSILIUL JUDEŢEAN CLUJ


Informare de presă

Ref: Protocol de colaborare pentru activităţi de salvare montană

            Preşedintele Consiliului Judeţean a promovat un proiect de hotărâre în vederea aprobării unui protocol de colaborare între forul judeţean şi Consiliul Local al comunei Mărgău, cu privire la activitatea de salvare montană în zona turistică masivul Vlădeasa, zona Beliş, cascada Răchiţele, Ic Ponor.
          „Având în vedere faptul că, organizarea activităţii de salvare în zona anterior menţionată se realizează mai eficient de către Serviciul Public Local Salvamont Mărgău, care poate interveni într-un timp mult mai scurt, considerăm oportună încheierea unui protocol de colaborare care să stabilească atribuţiile părţilor între Consiliul Judeţean Cluj şi Consiliul Local Mărgău cu privire la activitatea de salvare montană în zona turistică Masivul Vlădeasa, zona Beliş, cascada Răchiţele, Ic Ponor. Ulterior, delimitarea efectivă a zonelor de activitate se va stabili printr-un protocol subsecvent încheiat între Serviciul Public Judeţean Salvamont şi Serviciul Public Local Mărgău”, consideră preşedintele Consiliului Judeţean, d-nul Alin Tişe
          Conform prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 77/2003 privind instituirea unor măsuri pentru prevenirea accidentelor montane şi organizarea activităţii de salvare în munţi, consiliile judeţene în a căror raza administrativ-teritorială se află trasee montane şi/sau pârtii de schi, organizează servicii publice judeţene SALVAMONT care coordonează activitatea de prevenire a accidentelor montane şi de salvare în munţi a persoanelor accidentate şi a bolnavilor. De asemenea, în localităţile pe teritoriul cărora exista trasee turistice montane şi/sau partii de schi, consiliile locale pot organiza, în condiţiile legii, servicii publice locale SALVAMONT.
           În subordinea Consiliului Local Mărgău a fost înfiinţat Serviciul Public Local Salvamont Mărgău, alcătuit din 7 salvatori montani şi 10 voluntari care îndeplinesc activităţi de salvare în zona turistică Masivul Vlădeasa, zona Beliş, cascada Răchiţele, Ic Ponor.

Biroul de presă
27.04.2009