Propunere preluare Aeroport Targu Mures

Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, domnul Alin Tişe, a comunicat astăzi, 12.07.2010, Preşedintelui Consiliului Judeţean Mureş, printr-o adresă oficială, intenţia şi respectiv propunerea Consiliului Judeţean Cluj de iniţiere a unei colaborări în vederea asigurării dezvoltării  unitare, raţionale şi eficiente a infrastructurii de transport aerian din regiune. 

În concret, având în vedere faptul că Judeţul Cluj dispune de experienţa şi capacitatea necesară de a oferi servicii dincolo de limita judeţului, identificându-se ca un autentic pol de dezvoltare regională precum şi  ţinând cont de amploarea pe care a luat-o în ultimii ani dezvoltarea activităţii Aeroportului Internaţional Cluj-Napoca, Consiliul Judeţean Cluj, prin structurile sale de specialitate, îşi exprimă disponibilitatea de a deveni partenerul principal într-o asociere sau cumpărarea de acţiuni în totalitate sau a pachetului majoritar (în cazul transformării Aeroportului Transilvania Targu Mureş într-o societate comercială) cu Consiliul Judeţean Mureş, asociere având drept scop administrarea ambelor aeroporturi din regiune. 

            Prin intermediul acestei iniţiative se propune o colaborare eficientă în vederea oferirii unui pachet unitar de servicii aeronautice, care să exploateze avantajele şi, respectiv, să diminueze dezavantajele. Dezvoltând traficul şi infrastructura aeroportuară din cele două judeţe în direcţia creării unui unic aeroport regional, va putea fi elaborată o ofertă comună de servicii aeronautice pentru judeţele Cluj şi Mureş. Investiţiile preconizate a se realiza in modernizarea aeroportului Transilvania Târgu Mureş, corelate cu cele aflate în desfaşurare la Aeroportul Cluj -Napoca, au drept scop atragerea de noi companii aeriene, oferirea unor servicii mai eficiente şi echilibrate pentru pasagerii din aceasta regiune şi, nu în ultimul rând, creşterea veniturilor ambelor judeţe. De altfel, dată fiind distanţa mică dintre cele două aeroporturi, este aproape imposibil ca cele două obiective să se dezvolte concomitent la acelasi nivel, în lipsa unei colaborări eficace. În plus, doar printr-o politică coerentă de marketing se poate asigura o dezvoltare uniformă a traficului aerian regional, atrăgându-se resursele financiare necesare, atât de la nivel local şi naţional, cât şi european. 

            „Prin intermediul acesei iniţiative ne propunem să contribuim la dezvoltarea economică echilibrată a întregii regiuni şi nu doar a unuia sau altuia dintre judeţe. Argumentele care pledează în favoarea încheierii acestui parteneriat sunt numerosae şi se referă în principal la faptul că administraţia publică de la nivelul judeţului Cluj, împreună cu Aeroportul Internaţional Cluj-Napoca, dispune de know-how-ul şi resursele materiale şi umane necesare pentru a dezvolta traficul aerian din regiune şi pentru a accelera investiţiile în modernizarea aeroportului Târgu Mureş. De asemenea, prin acest demers dorim să venim în sprijinul Consiliului Judeţean Mureş şi propunem această formă de parteneriat, determinând costuri zero alocate pentru Aeroportul Targu Mureş şi, implicit, avantaje semnificative pentru Consiliul Judeţean Mureş. De asemenea, apreciem că în acest fel se vor reduce cheltuielile de operare şi administrare ale Aeroportului şi, pe cale de consecinţă, ar creşte gradul de rentabilitate al regiei” a afirmat preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, domnul Alin Tişe. 

Biroul de presă 

12.07.2010

Urmărește-ne

Consiliul Județean Cluj

FREE
VIEW