Program de sarbatori la institutiile de cultura subordonate CJC

În perioada sărbătorilor de iarnă, Consiliul Judeţean Cluj, prin intermediul instituţiilor de cultură aflate în subordinea sa, vine în întâmpinarea celor care doresc să-şi dedice o parte a timpului unor activităţi culturale, comunicând programul de funcţionare al acestora precum şi evenimentele pe care le organizează.
     Astfel, Muzeul de Artă Cluj-Napoca va funcţiona după următorul program: 24, 25, 26, 27, 28, 31 decembrie 2010, respectiv 1 şi 2 ianuarie 2011 – închis. În datele de 23, 29 şi 30 decembrie instituţia va funcţiona în intervalul orar 10.00-17.00, timp în care pot fi admirate următoarele expoziţii deschise publicului vizitator: expoziţia de pictură, obiect, multimedia „TransAparenţe” a pictorului Radu Şerban, expoziţia de pictură, sculptură, grafică şi artă decorativă a Salonului anual de artă al Uniunii Artiştilor Plastici filiala Cluj, precum şi expoziţia de pictură, grafică şi fotografie realizată de Salonul de iarnă al medicilor.
    Muzeul Etnografic al Transilvaniei Cluj-Napoca va funcţiona după programul normal, urmând ca doar în zilele de 25 şi 26 decembrie 2010, respectiv 1 şi 2 ianuarie 2011, accesul vizitatorilor să fie restricţionat, atât sediul instituţiei cât şi Expoziţia în aer liber (Parcul Etnografic „Romulus Vuia”) fiind închise.
   Biblioteca Judeţeană „Octavian Goga” va funcţiona, în perioada sărbătorilor de iarnă după următorul program: 24 şi 31 decembrie 2010 – program de la ora 8.00 la ora 13.00; 25 şi 26 decembrie 2010, precum şi 1 şi 2 ianuarie 2011 – închis, în 27 decembrie program în intervalul orar 12.00-20.00, iar în datele de 28, 29 şi 30 decembrie instituţia va funcţiona de la ora 9.00 la ora 17.00.
   Teatrul de Păpuşi „Puck” va găzdui mâine, 23 decembrie 2010, spectacolul „Poveste de iarnă”, în regia d-nei Varga Ibolya.
   Filarmonica de Stat „Transilvania” va organiza în data de 7 ianuarie 2011, la Casa de Cultură a Studenţilor Concertul Extraordinar de Anul Nou sub bagheta dirijorului Mark Kadin (Rusia).
  
Biroul de presă
22.12.2010

Urmărește-ne

Consiliul Județean Cluj

FREE
VIEW