Produs de Cluj a ajuns la Dej

În perioada 17-19 mai 2013, în zona centrală a municipiului Dej a avut loc o nouă ediţie a Târgului Produs de Cluj. Organizat de Consiliul Judeţean Cluj împreună cu Asociaţia Produs de Cluj, evenimentul a reunit peste 80 de expozanţi, printre care şi Asociaţia Meşterilor Populari.

          Pe parcursul celor trei zile, târgul a fost vizitat de aproximativ 20.000 de persoane, care au avut la dispoziţie o gamă largă de produse alimentare, dar şi bijuterii, icoane pe sticlă, sculpturi, articole din piele prelucrată şi lemn, ceramică şi costume populare. Foarte apreciate au fost şi sucurile naturale, diversele ceaiuri şi tincturi, uleiurile presate la rece, pâinea de casă sau palaneţele, produsele naturale pe bază de lavandă, cele apicole şi siropurile naturale.

          ,,Ne bucură faptul că, de la ediţie la ediţie, Târgul Produs de Cluj îşi măreşte atât numărul expozanţilor cât şi al vizitatorilor. Cei 20 de expozanţi, respectiv 5000 de oameni în plus faţă de ediţia târgului din week-endul trecut, care s-a desfăşurat la Gherla, indică faptul că există din ce în ce mai mult interes pentru posibilitatea achiziţionării de produse naturale şi de bună calitate direct de la producători. De altfel, succesul deosebit al acestei manifestări şi interesul crescut manifestat de participanţi ne determină să luăm in calcul posibilitatea repetării, cât de curând, a acestui gen de eveniment”, a precizat preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Horea Uioreanu, la finalul târgului.

          În cadrul târgului au evoluat aproximativ 50 de ansambluri artistice şi interpreţi de muzică populară renumiţi. Nu în ultimul rând, printre momentele de atracţie care au încântat vizitatorii târgului s-au numărat spectacolele de teatru de păpuşi şi atelierele de sculptură în fructe şi legume, special gândite pentru amuzamentul celor mici. Parcul de distracţii a oferit celor mici adrenalină şi bună dispoziţie.

          Următorul Târg Produs de Cluj va avea loc la Zalău, între 7 şi 9 iunie 2013.  

 

Biroul de presă

20.05.2013

Urmărește-ne

Consiliul Județean Cluj

FREE
VIEW