Primire delegatie olandeza din domeniul agricol la CJ Cluj

Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Cluj, domnul Vákár István, a primit marţi, 13 octombrie 2015, vizita noului consilier pe probleme agricole al Ambasadei Regatului Ţărilor de Jos la Bucureşti, domnul Emar Gemmeke. La întâlnire a participat şi domnul Wouter Reijers, Consul onorific al Ambasadei Regatului Ţărilor de Jos la Cluj.
     În acest context, în cadrul vizitei, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Cluj, domnul Vákár István, a prezentat membrilor delegaţiei olandeze activitatea Clusterului AgroFoodInd, cluster menit să reunească cei mai importanţi actori ai sectorului agro-industrial clujean, producători agricoli clujeni, procesatori şi, nu în ultimul rând, mari companii de retail, singurul de acest fel din România care a obţinut o finanţare europeană nerambursabilă. Pe această cale, domnul vicepreşedinte a mulţumit delegaţiei olandeze pentru deschiderea manifestată atât de compania olandeză Friesland Câmpina cât şi de reprezentanţii Ambasadei Olandei la Bucureşti, în vederea preluării, de către Clusterul AgroTransilvania, a fabricii de brânzeturi din localitatea Ţaga şi a relansării Brânzei de Năsal pe piaţa românească de profil.
     De asemenea, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Cluj a prezentat delegaţiei olandeze două proiecte din domeniul agriculturii aflate, în acest moment, pe lista de investiţii a instituţiei, pentru care s-ar putea atrage investitori, respectiv proiectul construirii unui abator pentru sacrificarea ovinelor, porcinelor şi bovinelor, dar şi proiectul de amenajare a unui Centru pentru Colectarea Fructelor.
      Totodată, în cadrul întâlnirii, domnul Vákár István a făcut şi o prezentare a Centrului Agro Transilvania precum şi a Camerei Agricole a judeţului Cluj, entităţi publice aflate sub autoritatea Consiliului Judeţean Cluj. Oaspeţilor străini li s-au prezentat atribuţiile, obiectivele şi domeniile în care acţionează Camera Agricolă a Judeţului Cluj, domnul Vákár precizând faptul că aceasta oferă producătorilor agricoli atât consultanţă agricolă de specialitate cât şi cursuri în domeniu, întocmeşte proiecte pentru accesarea de fonduri comunitare, instituţia reunind specialişti care cunosc  extrem de bine situaţia concretă, din teritoriu.
      În cadrul vizitei, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Cluj a prezentat delegaţiei olandeze inclusiv specificul şi facilităţile de care dispune piaţa agroalimentară din Dezmir– centru dotat la standardele zilelor noastre, cu spaţii de depozitare, sortare şi de vânzare dintre cele  mai moderne, destinat vânzării en-gros sau en-detail la standuri, a produselor agroalimentare.
       În contextul în care consilierul pe probleme agricole al Ambasadei Regatului Ţărilor de Jos la Bucureşti, domnul Emar Gemmeke, a dorit să cunoască domeniile agricole în care s-ar putea investi în judeţul Cluj, vicepreşedintele Consiliului Judeţean a menţionat faptul că, alături de alte posibilităţi de a investi în agricultura clujeană, este nevoie de investiţii în domenii precum producţia de legume şi fructe, pomicultură, cultura cartofului, viţă de vie. Nu în ultimul rând, domnul Emar Gemmeke şi-a arătat disponibilitatea de a împărtăşi părţii române din experienţa olandeză, îndeosebi în domeniul agricol şi al proiectelor cu finanţare europeană.
      “Partenerii olandezi au o experienţă însemnată în domeniul dezvoltării rurale, al transferului de tehnologie, dar şi în cel al atragerii de fonduri nerambursabile, experienţă şi know-how de care şi Clujul are nevoie. Mă bucură, totodată, şi faptul că domnul Emar Gemmeke s-a arătat atât de interesat de oportunităţile investiţionale în domeniul agricol pe care Clujul le poate oferi”, a declarat domnul vicepreşedinte Vákár István.

Biroul de presă
13 octombrie 2015

Urmărește-ne

Consiliul Județean Cluj

FREE
VIEW