Primire delegatie italiana de investitori

Conducerea Consiliului Judeţean Cluj a primit astăzi, 12 septembrie 2012, la sediul instituţiei de pe Calea Dorobanţilor nr. 106, o delegaţie de investitori italieni formată din reprezentanţi ai unor fonduri de investiţii şi ai societăţii Romita Energie Verde, companie care urmează să construiască o microcentrală pe bază de biomasă în comuna Bonţida, localitatea Răscruci, în imediata apropiere a Parcului Industrial Tetarom III.

         Puterea nominală a microcentralei care urmează a fi construită prin intermediul unei investiţii totale de aproximativ 41 de milioane de euro va fi de 10MW/h, aceasta reprezentând cea mai mare putere a unei microcentrale pe bază de biomasă din România, şi printre cele mai mari din Sud-Estul Europei. Concomitent cu producerea de energie electrică, microcentrala de la Răscruci va produce şi energie termică la un preţ rezonabil care va putea fi utilizată de companiile din zonă în multiple scopuri, fapt care, urmare a creşterii eficienţei activităţilor economice desfăşurate, va contribui la dezvoltarea şi, respectiv, creşterea atractivităţii mediului de afaceri local. În procesul de producere a acestor energii din surse regenerabile, microcentrala va folosi anual aproximativ 100.000 de tone de biomasă de tip lemn şi derivată (resturi de lemn pentru încălzire, rumeguş, ramuri de pomi, arbuşti, paie etc) contribuind astfel inclusiv la asigurarea unui nivel sporit de protecţie a mediului în judeţ.

         În momentul de faţă, cofinanţarea acestui proiect este aprobată din fondurinerambursabile pe Măsura 4.2, ea reprezentând cea mai mare sumă acordată pentru o întreprindere mică sau mijlocie în România. Construcţia microcentralei va începe în perioada imediat următoare, finalizarea ei realizându-se în maxim 18 luni de la demararea lucrărilor. În momentul finalizării ei, această investiţie va genera cca. 50 de locuri de muncă, pregătirea de specialitate a personalului urmând a fi asigurată în colaborare cu Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca.

            În cadrul vizitei, conducerea Consiliului Judeţean a prezentat potenţialul economic şi investiţional al judeţului Cluj, atât în plan general cât şi în ceea ce priveşte domeniul specific al valorificării biomasei existente în zonă. În acest context, a fost subliniată excelenta oportunitate existentă în prezent în zona montană a judeţului, cu precădere în arealul oraşului Huedin, unde există o biomasă bogată din punct de vedere cantitativ şi de o foarte bună calitate. Totodată, a fost exprimată deschiderea totală şi disponibilitatea Consiliului Judeţean Cluj de a sprijini derularea în cele mai bune condiţii atât a acestui proiect, dar şi a altor investiţii similare.

         „Ne bucură faptul că tot mai mulţi investitori străini aleg să-şi dezvolte o afacere în judeţul nostru, al cărui potenţial este enorm, atât din punct de vedere al forţei de lucru calificate cât şi al facilităţilor fiscale şi infrastructurii de afaceri puse la dispoziţie. Prin sprijinirea investiţiei de la Răscruci dar şi a altor proiecte de asemenea tip, care se vor realiza şi în alte zone ale judeţului, urmărim realizarea unei dezvoltări armonioase şi sustenabile a întregii regiuni, prin crearea de noi poli de dezvoltare în zonele judeţului care au beneficiat mai puţin de atenţia autorităţilor şi a investitorilor până în momentul de faţă. Totodată, urmare a mesajului nostru de disponibilitate şi suport total pentru investitori, suntem convinşi că membrii delegaţiei italiene vor realiza un lobby intens în favoarea judeţului nostru, în vederea atragerii şi a altor investitori dornici să iniţieze o afacere profitabilă”, a declarat vicepreşedintele Consiliului Judeţean Cluj, domnul Ioan Olelelu.

 

Biroul de presă

12.09.2012

Urmărește-ne

Consiliul Județean Cluj

FREE
VIEW