Premii obtinute de primarii clujeni la Gala RRAPL

Cinci primării clujene au fost premiate pentru proiectele derulate în anul 2013. Premiile au fost acordate de Revista Română de Administratie Publică Locală în cadrul Galei concursului National de Proiecte din Administraţia Publică Locală „Cele bune să se-adune! ediţia 2013”.

                Astfel, a fost premiată Primăria Municipiului Câmpia Turzii, pentru cel mai bun proiect la secţiunea „Dezvoltare locală” la nivelul regiunii Nord-Vest, premiul fiind înmânat viceprimarului Dorin Lojigan.  La rândul său, Primăria Turda a câştigat premiul de cel mai bun proiect din domeniul Servicii Sociale – regiunea Nord-Vest, pentru proiectul „Centrul Comunitar de Igienă şi Sănătate Turda”.

                Organizatorii Galei au mai premiat trei primării din mediul rural, respectiv Beliş, Gîrbău şi Tureni. Primarul din Beliş, Viorel Crainic, şi-a adjudecat premiul pentru cel mai bun proiect din regiunea de NV la secţiunea „edilitar”. Acest premiu a fost acordat pentru proiectul care a vizat modernizarea drumului comunal care leagă comuna Beliş de comuna Mărgău, pe traseul Bălceşti-Dealu Botii-Răchiţele şi care a fost  finanţat din fonduri europene pe Măsura 121. Valoarea acestui grant a fost de 7,4 milioane de euro. La acordarea acestei distincţii, organizatorii au ţinut cont de numărul mare de proiecte cu finanţare europeană implementate sau în curs de implementare pe care primăria Beliş le-a derulat, valoarea lor fiind de aproximativ 10 milioane de euro.

                Primăria Gîrbău a primit premiul la secţiunea  „Cultură-Artă”, Regiunea NV, pentru proiectul „Reabilitare şi extindere cămin cultural Gîrbău”, clădire veche reabilitată cu fonduri europene în valoare de peste 200 mii lei. De acest aşezământ de cultură, care are o capacitate de 130 de locuri,  vor beneficia şi cetăţenii din comunele învecinate (ex. Aghireşu). În incinta căminului cultural funcţionează şi o bibliotecă şi un Muzeu cu obiecte tradiţionale din comuna Gîrbău .

                Cea de-a cincea primărie premiată, cea din Tureni, a primit distinsă la secţiunea „Cel mai bun primar de comună din Regiunea de NV” , în persoana primarului Daniela Elena Mănăilă, aleasă dintre colegii săi  aflaţi la al doilea mandat, care s-au remarcat în anul 2013, dar şi în anii precedenţi, şi care au avut rezultate deosebite, de impact, în transformarea comunităţilor lor.

                „Vreau să felicit toţi primarii care au adus premii acasă de la această Gală, sper ca aceste distincţii să fie un imbold şi pentru ceilalţi edili. Faptul că ei au fost aleşi şi premiaţi dintre toţi primarii din regiune denotă faptul că sunt buni gospodari, oameni care nu se mulţumesc să primească bani de la consiliul judeţean, ci ştiu să scrie proiecte şi să atragă fonduri europene. Exemplul lor este unul de urmat”, a precizat preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Horea Uioreanu.

                Reamintim că la această gală printre premianţi s-a numărat şi Consiliul Judeţean Cluj, care a fost recompensat de către Revista Română de Administraţie Publică Locală cu premiul I pentru proiectul „Finalizarea noii piste de decolare/aterizare de 2100 de metri a Aeroportului Clujean”. Aplicaţia referitoare la construirea pistei Aeroportului Clujean a fost nominalizată la categoria „Dezvoltare locală şi mediul de afaceri”, aceasta concurând cu alte câteva zeci de proiecte de succes aparţinând autorităţilor administraţiei publice de la nivel local şi central din România. Comisia de analiză şi jurizare a evaluat în special impactul, dar şi caracterul de noutate pe care îl aduce această investiţie. 

 

Biroul de presă 

16 decembrie 2013

Urmărește-ne

Consiliul Județean Cluj

FREE
VIEW