Predare amplasament executare DJ9

Reprezentanţii Regiei Autonome de Administrare a Patrimoniului Public şi Privat (RAADPP) al judeţului Cluj vor preda firmei Kiat mâine, joi 4 aprilie, amplasamentul necesar pentru executarea lucrărilor de modernizare a DJ 109 Gherla-Ţaga-Cămăraşu. Ordinul de începere a lucrărilor va fi emis în cursul zilei de vineri, 5 aprilie.
        ”Predarea amplasamentului şi emiterea ordinului de începere a lucrărilor reprezintă ultimii paşi ”birocratici” în ceea ce presupune demararea efectivă a lucrărilor pe cei aproximativ 40 de km de drum judeţean. Pot să spun, că în pofida faptului că au existat o serie de probleme, unele subiective altele obiective, acest drum va fi modernizat. În cel mult doi ani, vom putea circula de la Gherla până la Cămăraşu în condiţii civilizate, aşa cum se cuvine unui judeţ de talia Clujului. Vreau să sper că beneficiile acestei lucrări se vor vedea şi în domeniul turismului, respectiv că factorii responsabili să continue să promoveze ineditul şi valoarea biologică a zonei şi în beneficiul iubitorilor de natură, interesaţi de specii rare şi de frumuseţea locurilor traversate de acest drum”, a declarat Horea Uioreanu, preşedintele Consiliului Judeţean Cluj.
         Reamintim că drumul judeţean Gherla-Ţaga-Cămăraşu face parte din lotul atribuit firmei Kiat. Valoarea de execuţie a lucrărilor este de 23.102.847,88 lei, pentru o lungime de aproximativ 39 de km.

Biroul de presă
3 aprilie 2013

Urmărește-ne

Consiliul Județean Cluj

FREE
VIEW