Precizari referitoare la reorganizarea RAADPP Cluj

Ca urmare a afirmaţiilor făcute în şedinţa ordinară a Consiliului Judeţean Cluj de la sfârşitul lunii septembrie 2015, cu privire la proiectul de hotărâre vizând stabilirea unor măsuri pentru organizarea serviciului public comunitar de administrare a domeniului public şi privat al Judeţului Cluj, în sensul în care răspunsul primit din partea Consiliului Concurenţei nu ar face referire la proiectul de hotărâre amintit mai sus, ci ar fi „un simplu răspuns la o întrebare referitoare la căile legale pentru delegarea serviciilor de utilităţi publice, nefiind o cerere de aviz pe proiectul de hotărâre”, aducem la cunoştinţă opiniei publice următoarele:
     După cum au afirmat juriştii Consiliului Judeţean Cluj în şedinţa deliberativului judeţean din data de 29 septembrie a.c., prin adresa nr. 11.549 din 28 septembrie 2015, Consiliul Concurenţei a transmis forului administrativ judeţean un punct de vedere argumentat asupra proiectului de hotărâre care aproba în anexă studiul de oportunitate şi delegarea directă a gestiunii acestui serviciu public comunitar de administrare a domeniului public şi privat al Judeţului Cluj. Acest punct de vedere reprezintă poziţia oficială a Consiliul Concurenţei în contextul în care această autoritate de concurenţă emite, în conformitate cu prevederile art. 25 alin. 1, lit.1 din Legea concurenţei nr. 21/1996, avize şi puncte de vedere pentru proiectele de acte normative care pot avea impact anticoncurenţial.
     În aceste context, având în vedere diferenţele de opinie existente în şedinţa ordinară a Consiliului Judeţean Cluj referitoare la existenţa/inexistenţa unui „aviz” din partea Consiliul Concurenţei pe proiectul de hotărâre amintit mai sus, Consiliul Judeţean a transmis în data de 7 octombrie 2015 o nouă adresă Consiliului Concurenţei, pentru clarificarea acestor aspecte. Astfel, prin adresa nr. RG 12198 din 14 octombrie 2015 înregistrată la Consiliul Judeţean Cluj cu nr. 17403 din 16 octombrie 2015, Consiliul Concurenţei îşi menţine opinia exprimată în răspunsul iniţial transmis forului administrativ al judeţului Cluj, învederând totodată necesitatea respectării prevederilor art.8 din Legea Concurenţei nr. 21/1996, prin delegarea gestiunii serviciului de utilităţi publice în condiţii concurenţiale.
     Mai mult decât atât, ca urmare a declaraţiilor făcute de directorul Regiei Autonome de Administrare a Domeniului Public şi Privat al Judeţului Cluj, conform cărora „Autoritatea Naţională de Reglementare pentru Servicii Comunitare de Utilităţi Publice a aprobat solicitarea RAADPP Cluj” de reorganizare a acesteia, Consiliul Judeţean Cluj s-a adresat Autorităţii amintite pentru exprimarea unui punct de vedere oficial asupra acestor afirmaţii. Astfel, prin adresa nr. 323550 din 12 octombrie 2015 înregistrată la Consiliul Judeţean Cluj cu nr. 17738 din 15 octombrie 2015, ANRSCUP a infirmat categoric existenţa vreunei aprobări în acest sens, întrucât aceasta ar excede competenţelor şi atribuţiilor conferite respectivei autorităţi de legislaţia specifică serviciilor comunitare de utilităţi publice. 
     „Ne pare rău să constatăm faptul că, în mod total inutil şi nejustificat, s-a amânat, cu încă o lună, rezolvarea situaţiei reorganizării RAADPP deşi punctul de vedere al autorităţilor de resort a fost cunoscut de foarte mult timp, de către toţi factorii de decizie implicaţi. Acest lucru nu poate decât să ne reconfirme faptul că, opunându-se proiectului de hotărâre iniţiat în acest sens de preşedintele Consiliului Judeţean, conducerea RAADPP nu face decât să  tragă de timp, opunându-se în acest fel implementării soluţiei legale în această speţă. Întrucât în acest fel s-au pierdut deja patru luni de la începutul acestor demersuri,  e evident faptul că de eventualele probleme care vor decurge din aceste întârzieri se vor face vinovaţi exact cei care s-au opus făţiş respectării legii. Nu pot să nu remarc faptul că, în situaţia în care s-ar fi mers pe varianta propusă de mine, în momentul de faţă angajaţii Regiei ar fi avut o perspectivă clară precum şi siguranţa locului de muncă. Tocmai de aceea, voi reveni cu un proiect similar care va fi pus pe ordinea de zi a proximei şedinţe a Consiliului Judeţean, astfel încât să depăşim cât mai repede această situaţie de incertitudine ce planează asupra viitorului RAADPP Cluj”, a declarat Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, domnul Mihai Seplecan.

 

     Biroul de presă
     19.10.2015

Urmărește-ne

Consiliul Județean Cluj

FREE
VIEW