Precizari negocieri Cluj Arena

 Referitor la unele speculaţii apărute în mass media referitor la subiectul negocierii cu mai multe societăţi pentru numele stadionului Cluj Arena precum şi a sumelor negociate în acest sens facem următoarele precizări:
       Consiliul Judeţean Cluj negociază cu mai multe societăţi pentru numele arenei sportive a judeţului Cluj. Banii proveniţi în acest fel sunt necesari pentru administrarea arenei în condiţii optime, contractul cu FC Universitatea Cluj acoperind doar un sfert din necesar.
       Până în acest moment, în cadrul negocierilor derulate, nu s-a stabilit nicio sumă concretă, valorile apărute în mass media fiind speculative şi neavând nicio legătură cu realitatea.
      La momentul finalizării discuţiilor derulate în acest sens, Consiliul Judeţean Cluj va proceda la informarea publică asupra prevederilor care reies din contract.

Biroul de presă
13.10.2011

Urmărește-ne

Consiliul Județean Cluj

FREE
VIEW