Precizare privind autoturismele CJC

Urmare a informaţiilor vehiculate de media potrivit cărora un autoturism aparţinând Consiliului Judeţean Cluj a fost folosit în campania electorală de către un candidat, Biroul de presă este abilitat să facă următoarele precizări:
– Autoturismul cu nr de înmatriculare CJ – 20 – CJC nu aparţine Consiliului Judeţean Cluj şi nici vreunei instituţii aflate sub autoritatea sa.
– Considerăm că decenţa şi deontologia profesională, inclusiv din partea persoanelor implicate în alegeri, obligă la o minimă verificare a informaţiilor înainte de a le face publice şi a acuza.
– Consiliul Judeţean Cluj poate pune la dispoziţia celor interesaţi, reprezentanţi ai presei sau foşti şefi ai acestei instituţii, lista cu numerele de înmatriculare ale autoturismelor aflate în parcul auto al instituţiei.

Biroul de presă
22.11.2012

Urmărește-ne

Consiliul Județean Cluj

FREE
VIEW