Participare turneul international torball

Liceul pentru Deficienţi de Vedere Cluj, instituţie de învăţământ special care funcţionează sub autoritatea Consiliului Judeţean Cluj, a participat sâmbătă, 21 mai 2011, la cea de a 16-a ediţie a Turneului Internaţional de Torball Junior, competiţie ce a avut loc la Zollikofen, Berna, Elveţia. La această competiţie au participat 12 echipe de tineri sportivi, nevăzători şi slab văzători, din ţări precum Elveţia, Germania, Austria, Italia şi România.
      Liceul pentru Deficienţi de Vedere Cluj a participat la această competiţie sportivă cu o echipă formată din elevii Marta Gligor Horaţiu, Fetti Gavrilă, Tărtău Daniel şi Erli Laurenţiu, antrenată de prof. Tiberiu D. Furda şi prof. Călin Vădan,  reuşind ca la finalul turneului să se claseze  pe locul al treilea.
     „Această nouă reuşită a elevilor cu deficienţe de vedere ne bucură cu atât mai mult cu cât ea vine să completeze o lungă listă de performanţe sportive deosebite reuşite de copiii nevăzători sau slab văzători în cadrul a numeroase competiţii naţionale sau internaţionale de înot, torball sau şah. Îi felicit pentru toate aceste performanţe atât pe aceşti copii extrem de ambiţioşi cât şi pe directorii, profesorii, antrenorii, kinetoterapeuţii şi toate celelalte persoane care au concurat la pregătirea micilor sportivi şi la crearea cadrului optim de manifestare a acestora” a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, domnul Alin Tişe.
    Reamintim în acest context faptul că Liceul pentru Deficienţi de Vedere este una dintre cele 10 instituţii de învăţământ special aflate în subordinea Consiliului Judeţean Cluj, în cadrul acestuia fiind şcolarizaţi un număr de aproximativ 250 de elevi.

Biroul de presă
25.05.2011

Urmărește-ne

Consiliul Județean Cluj

FREE
VIEW