Participare campionat de inot

Elevii Liceului pentru Deficienţi de Vedere Cluj, instituţie de învăţământ special care funcţionează sub autoritatea Consiliului Judeţean Cluj, au participat în perioada 11 – 12 decembrie 2009 la campionatul de înot “Wales Disability Long Course International Championship” din Swansea, Ţara Galilor.
         La acest campionat de înot au concurat peste 100 de înotători din următoarele 6 ţări: Anglia, Irlanda, Ţara Galilor, Scoţia, Italia şi România.
        Echipa Liceului pentru Deficienţi de Vedere Cluj formată din 3 elevi, a obţinut 2 medalii de argint şi 2 medalii de bronz, după cum urmează:
         1. Ciorap Naomi – două medalii de bronz la proba de 100 de metri bras şi 100 de metri spate;
         2. Ciorap Samuel – o medalie de argint la proba de 50 de metri liber;
         3. Prundaru Petre – o medalie de argint la proba de 100 de metri liber.
        În condiţiile în care în cadrul acestei competiţii elevii clujeni au concurat cu unele dintre cele mai bune echipe naţionale de profil, performanţele acestora sunt cu atât mai meritorii.
         „Ne bucurăm să constatăm că seria performanţelor sportive ale acestor copii de excepţie continuă. Este un motiv în plus care ne determină să sprijinim în continuare eforturile acestor elevi merituoşi astfel încât visul lor de a participa şi, de ce nu, de a obţine medalii la Jocurile Paralimpice din anul 2012 de la Londra să devină realitate. Ne mândrim cu aceşti ambasadori ai Clujului şi îi felicităm, odată în plus, pentru lunga serie de performanţe sportive obţinute în cursul anului 2009” a declarat Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, domnul Alin Tişe.

      

                       
Biroul de Presă                                               
16.12.2009

Urmărește-ne

Consiliul Județean Cluj

FREE
VIEW