Index
Panorama
ConsiliulProgrameExecutivJudetul ClujTurismReprezentanta Bruxelles Joi, 29 Iunie 2017
Sediul Consiliului judetean Cluj
ConsiliulProgrameExecutivJudetul ClujTurismJurnalul Judetului ClujFormulareContact
Opera

Prima pagina > Comunicate > Noi lucrari de investitii pe drumurile judetene

Noi lucrari de investitii pe drumurile judetene


                                                                                        
CONSILIUL JUDEŢEAN CLUJ



Informare de presă
Ref. Au fost reluate lucrările de investiţii pe un nou drum judeţean din zona montană a Clujului


     Profitând de temperaturile în continuă creştere şi de condiţiile meteorologice din ultima perioadă, favorabile desfăşurării anumitor categorii de lucrări, Consiliul Judeţean Cluj a intensificat ritmul de reluare a lucrărilor de investiţii demarate anul trecut pe o serie de drumuri judeţene.
     În acest context, pe drumul judeţean DJ 108C Mănăstireni – Călata – Mărgău – Răchiţele se execută în aceste zile şanţuri betonate pe anumite tronsoane de drum, precum şi montarea de podeţe  tubulare. În continuarea acestor operaţiuni, urmează ca în cel mai scurt timp posibil să fie reluate şi lucrările propriu-zise de asfaltare.
     Investiţiile pe drumul judeţean DJ 108C se execută în baza unui amplu proiect care vizează modernizarea şi reabilitarea unui sector în lungime de nu mai puţin de 23 de kilometri, de la kilometrul 36+050 până la kilometrul 59+000, pe unele tronsoane lucrările fiind deja finalizate în cursul anului trecut.
     Lucrările constau în aşternerea de covor asfaltic în două straturi, binder şi strat de uzură, inserţie de material geocompozit antifisură între cele două straturi, executarea de şanţuri şi acostamente.
     ,,Importanţa deosebită a lucrărilor pe care le-am reluat acum e dată de faptul că modernizarea acestui drum montan va permite un acces facil, rapid şi în siguranţă spre un areal extrem de bogat în atracţii turistice, respectiv zona Răchiţele – Prislop – Ic Ponor, Parcul Natural Apuseni, Cascada „Vălul Miresei” din Răchiţele şi multe altele” a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, domnul Alin Tişe.

Biroul de presă
7 martie 2017