Nocturna Bibliotecilor la Biblioteca Judeteana Octavian Goga Cluj

Biblioteca Judeţeană „Octavian Goga” Cluj, instituţie de cultură aflată sub autoritatea Consiliului Judeţean Cluj, invită clujenii, sâmbătă, 26 septembrie 2015, între orele 18.00 şi 24.00, la a şasea ediţie a NOCTURNEI BIBLIOTECILOR.
    Pe toată durata „Nocturnei Bibliotecilor” se vor oferi publicului înscrieri gratuite, program la sălile de lectură şi împrumut, vizite ghidate, „O carte pentru fiecare” – programul de distribuire gratuită a unor cărţi primite ca donaţii din partea unor edituri şi persoane fizice.
    „Nocturna Bibliotecilor” este un eveniment naţional, organizat sub egida Asociaţiei Naţionale a Bibliotecarilor şi Bibliotecilor Publice din România (ANBPR), în parteneriat cu Asociaţia Bibliotecarilor din Republica Moldova. Evenimentul îşi propune să promoveze cartea şi lectura printr-o serie de activităţi inedite, publicul aflând mai multe despre bibliotecă prin intermediul concursurilor, atelierelor de creaţie, expoziţiilor. Totodată programul complex va cuprinde şi concerte, spectacole de teatru, vizionări de film.
    Cu speranţa petrecerii împreună a unei seri minunate de sâmbătă, cu multe surprize, sunteţi aşteptaţi la sediul central al bibliotecii situat în Cluj-Napoca, cartierul Mărăşti, Calea Dorobanţilor, nr. 104.

Biroul de presă
24 septembrie 2015

Urmărește-ne

Consiliul Județean Cluj

FREE
VIEW