Index
Panorama
ConsiliulProgrameExecutivJudetul ClujTurismReprezentanta Bruxelles Joi, 23 Noiembrie 2017
Sediul Consiliului judetean Cluj
ConsiliulProgrameExecutivJudetul ClujTurismJurnalul Judetului ClujFormulareContact
Opera

Prima pagina > Comunicate > Noaptea Muzeelor la Consiliul Judetean Cluj

Noaptea Muzeelor la Consiliul Judetean Cluj

                                                                            

                                                                             ROMÂNIA
                                                                         JUDEŢUL CLUJ
                                                                 CONSILIUL JUDEŢEAN
     


Informare de presă

Ref: Noaptea Muzeelor la Consiliul Judeţean Cluj

              Muzeele aflate sub autoritatea Consiliului Judeţean Cluj vor participa sâmbătă, 16 mai 2009, la Festivalul European Noaptea Muzeelor. Cu acest prilej, Muzeul de Artă, Muzeul Etnografic al Transilvaniei precum şi Muzeul ”Octavian Goga” Ciucea vor putea fi vizitate gratuit. Pe lângă expoziţiile înscrise în programul lunii mai, muzeele pregătesc şi evenimente special destinate aceastei ocazii.
              Publicul care va vizita Muzeul de Artă Cluj cu sediul în Piaţa Unirii, nr. 30 va beneficia de intrare gratuită între orele 20.00-01.00. Ediţia din anul 2009 este dedicată ,,artei’’gastronomice, sub forma unei expoziţii cu lucrări de artă românească şi universală din patrimonial muzeului, cu subiecte asimilabile acestei teme, fiind intitulată ,,De gustibus et coloribus…’’ – O expoziţie de gusturi şi culori cu un decalog culinar de Mircea Dinescu (organizată în Sălile de la etaj). De asemenea, în curtea muzeului se va organiza un târg de produse alimentare pregătite după reţete tradiţionale: sarmale, balmoş, plăcinte, gulyas, friptură de Turda, brânzeturi ş.a., produse pe care vizitatorii le pot degusta şi cumpăra. Pe lângă expoziţia cu degustare, Taraful din Frata va interpreta muzică lăutărească, începând cu ora 20.00, iar Ansamblul Flauto Dolce din municipiul Cluj-Napoca va susţine un program de muzică veche, în sala de expoziţie a muzeului, între orele 22.00-22.15 şi 23.00-23.15.
             Invitat de onoare la aceste manifestări este poetul Mircea Dinescu – preşedinte al Academiei Gastronomice din România – care va deschide expoziţia de artă şi târgul de produse alimentare. 
             Program prelungit va fi şi la Muzeul Etnografic al Transilvaniei Cluj-Napoca, Secţia Pavilionară, din str. Memorandumului, nr. 21, unde intrarea va fi gratuită, până la ora 23.00. Muzeul Etnografic organizează în perioada 15-23 mai expoziţia documentară de astronomie “Mai aproape de stele”, expoziţie organizată în cadrul evenimentelor de celebrare a Anului Internaţional al Astronomiei. Exponatele constau în planşe documentare dedicate celor mai cunoscute constelaţii, istoriei astronomiei şi fenomenelor astronomice, precum şi în instrumente astronomice istorice, din patrimoniul Observatorului Astronomic Cluj şi instrumente astronomice ale Societăţii Astronomice Române de Meteori şi ale Starmax. Pe lângă vizionarea exponatelor, sâmbătă, 16 mai 2009, între ora 21.30 şi 23.00, publicul clujean poate face observaţii astronomice la Observatorul Astronomic din curtea Muzeului Etnografic.
              Muzeul ”Octavian Goga” din Ciucea, str. Principală, nr.2, jud. Cluj, va avea, de asemenea, program prelungit până la ora 22.00, program care poate fi adaptat în funcţie de solicitările publicului vizitator.
 

Biroul de presă
12.05.2009