Muzeul Etnografic premiat la Salonul National de Restaurare

După o întrerupere de 10 ani, Laboratorul de restaurare şi conservare al Muzeului Etnografic al Transilvaniei, instituţie de cultură aflată sub autoritatea Consiliului Judeţean Cluj, îşi reia participarea la Saloanele Naţionale de Restaurare, obţinând cea mai înaltă distincţie.
     Specialiştii Laboratorului de restaurare şi conservare al Muzeului Etnografic al Transilvaniei, singurul laborator muzeal acreditat din judeţul Cluj, au obţinut PREMIUL SPECIAL, cea mai înaltă distincţie acordată de juriul Salonului Naţional de Restaurare desfăşurat la Craiova, în perioada 26 – 29 septembrie 2012, în organizarea Comitetului Naţional Român al Consiliului Internaţional al Muzeelor (ICOM), Muzeului Olteniei din Craiova şi Consiliului Judeţean Dolj.
     Muzeul Etnografic al Transilvaniei a participat la acest eveniment cu lucrările de restaurare a două piese care fac parte din colecţiile Mănăstirii Nicula, „Icoană brodată” şi „Cruce brodată”, realizate de specialiştii instituţiei dr. Laura Troşan, şefa laboratorului de restaurare şi conservare, expert restaurare-conservare textile, şi dr. Daniela Toader, expert restaurare metale. Piesele datează din a doua jumătate a secolului al XIX-lea, fiind realizate din bumbac, catifea, brocard şi brodate cu fir metalic. Cel mai probabil, aceste piese au aparţinut unui veşmânt preoţesc, fiind ulterior decupate şi folosite ca obiecte de cult.                                                          
     Premiile speciale ale Salonului Naţional de Restaurare au fost acordate unui număr de cinci instituţii din România: Biblioteca Naţională a României din Bucureşti, Muzeul Naţional Brukenthal Sibiu, Complexul Naţional Muzeal Astra Sibiu, Complexul Naţional Muzeal Moldova Iaşi şi Muzeul Etnografic al Transilvaniei din Cluj-Napoca.

       
Biroul de presă
03.10.2012

Urmărește-ne

Consiliul Județean Cluj

FREE
VIEW