Modernizare drumuri judetene 2010-2011

Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, d-nul Alin Tişe, alături de domnul vicepreşedinte Radu Bica şi directorul Regiei Autonome de Administrare a Domeniului Public şi Privat al Judeţului Cluj, domnul ing. jurist Mircea Avram au susţinut astăzi, 28 iunie 2010, o conferinţă de presă în cadrul căreia au fost prezentate o serie de aspecte referitoare la programul de modernizare şi reabilitare a drumurilor judeţene pentru perioada 2010-2011. 

În acest context s-a precizat faptul că, în domeniul public al Judeţului Cluj se regăsesc,  în administrarea Regiei Autonome de Administrare a Domeniului Public şi Privat al Judeţului Cluj, 1.229 de km de drumuri judeţene. Condiţiile de trafic oferite de drumurile judeţene, cu excepţia a câteva tronsoane însumând 68 de km reabilitaţi în perioada iulie 2008 – decembrie 2009 prin turnarea de covor asfaltic,  sunt necorespunzătoare, fapt care implică anual alocarea unor fonduri publice semnificative pentru lucrări de întreţinere. 

S-a menţionat totodată faptul că, pentru întreţinerea drumurilor judeţene propuse pentru a fi incluse în programul de modernizare şi reabilitare s-au cheltuit, în ultimii 5 ani, fonduri publice în valoare de peste 73.000.000 lei, efectul acestor lucrări nefiind unul corespunzător. De altfel, rezultatul acestor lucrări de întreţinere nu poate fi decât unul temporar, vechimea şi calitatea stratului de bază, a stratului de uzură, dar şi a amenajărilor anexe (poduri, rigole, etc.) determinând ineficacitatea pe termen mediu şi lung a îmbunătăţirilor aduse exclusiv prin lucrări de întreţinere, gen plombări. 

Acestea au reprezentat motivele pentru care s-a decis împărţirea judeţului în 7 sectoare cuprinzând fiecare cca. 100 de km de drumuri de judeţene (între 5 şi 8 drumuri) care vor fi reabilitaţi prin turnarea a două straturi de covor asfaltic dar şi prin efectuarea unor lucrări conexe cum ar fi amenajarea şanţurilor, lucrări menite să asigure protecţia drumurilor şi exploatarea lor în condiţii optime pentru o perioadă mult mai mare de timp. Garanţia pentru aceste lucrări va fi de 7 ani. Execuţia lucrărilor va fi licitată la pachet cu lucrările de deszăpezire, astfel încât firmele executante ale acestor lucrări să fie interesate de  conservarea în bune condiţii a drumurilor şi să nu mai poată să evite asumarea responsabilităţii. Finanţarea lucrărilor urmează a se realiza prin credit bancar sau credit furnizor. 

În stabilirea tronsoanelor de drumuri propuse pentru a fi cuprinse în acest program, trasee care însumează 717 km de drum, au fost luate în considerare o serie de criterii tehnice precum analiza evoluţiei traficului rutier pe drumurile judeţene pe perioada 2005-2010, starea drumurilor judeţene constatată în urma inspecţiilor realizate pe teren de către personalul de specialitate al R.A.A.D.P.P. Cluj, precum şi reclamaţiile, sugestiile şi solicitările populaţiei, ale agenţilor economici şi ale instituţiilor publice interesate. 

Preşedintele Consiliului Judeţean a precizat totodată faptul că alegerea drumurilor judeţene a avut la bază considerente de natură economică şi tehnică, fiind excluse motivaţiile politice. De altfel, alegerea drumurilor a întrunit consensul politic, lista finală a acestora fiind acceptată de către reprezentanţii tuturor partidelor politice. 

În vederea implementării programului de modernizare şi reabilitare a drumurilor judeţene pentru perioada 2010-2011, un prim pas îl va reprezenta întocmirea unor studii de fezabilitate, studii care se vor realiza pe fiecare tronson propus şi care urmează a fi finalizate cel mai probabil în cursul lunii august. 

Dorinţa noastră este aceea de urgentare a implementării acestui program astfel încât lucrările propriu-zise să înceapă cel târziu în toamnă.  Întrucât sunt 7 tronsoane de drumuri, fiecare strict delimitat, există posibilitatea ca, din toamnă, lucrările să debuteze concomitent pe toate cele 7 şantiere aferente, astfel încât într-un interval de maxim 2-3 ani, acestea să fie finalizate. Ne propunem ca prin intermediul  acestei investiţii cei 717 km de drum care vor fi reabilitaţi să nu mai aibă nevoie de nicio intervenţie de natură tehnică timp de 7 ani, aceasta fiind şi perioada în care, firmele câştigătoare ale licitaţiilor vor trebuie să garanteze lucrarea executată. În plus, nu trebuie făcut abstracţie de faptul că perioada de criză ne va oferi posibilitatea de a contracta lucrările la un preţ mai scăzut faţă de alte perioade. În ceea ce priveşte costul acestor lucrări şi respectiv modalitatea tehnică aleasă, consider că suntem mult prea săraci ca să mai facem lucrări ieftine şi de slabă calitate. Ne dorim ca într-un interval de timp rezonabil drumurile judeţene să ajungă la standardele celor mai bune drumuri naţionale din judeţ.”, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, domnul Alin Tişe. 

 

ANEXA

TRONSOANE PROPUSE PENTRU A FACE PARTE DIN PROGRAMUL DE MODERNIZARE ŞI REABILITARE A DRUMURILOR JUDEŢENE PENTRU PERIOADA 2010-2011

 

Nr. crt

 

Drum judeţean- traseu

 

Poziţia

 

K+metrică

 

Lungime

 

km

 

                  LOT  1

 

1

 

DJ108C Viştea-Leghia

 

    DN1-Mănăstireni-Călata-Mărgau

 

0+000-23+290

 

28+050-59+000

 

23,290

 

30,950

 

2

 

DJ103L Mănăstireni-Râşca

 

0+000-8+000

 

8,000

 

3

 

DJ764B DN1-Valea Drăganului-
Lunca Vişagului

 

0+000-17+600

 

17,600

 

4

 

DJ103J Săcuieu-Vlădeasa

 

10+200-20+200

 

10,000

 

5

 

DJ103J DN1R Sâncrai-Aluniş

 

0+000-7+000

 

7,000

 

6

 

DJ103N DN1-Lim.jud Sălaj

 

0+000-2+800

 

2,800

 

7

 

DJ103H Săcuieu-DJ108C

 

12+250-19+250

 

7,000

 

8

 

DJ108N Aghireş(DJ108C)-lim.jud.Sălaj

 

0+000-2+800

 

2,800

 

                                                    Total LOT 1

 

109,440

 

                  LOT  2

 

1

 

DJ103K Râşca-DN1R(Beliş)

 

27+955-35+155

 

7,200

 

2

 

DJ107P DN1 Gilău-Someşu Rece
Mărişel-DN1R

 

0+000-44+260

 

44,260

 

3

 

DJ107S Gura Râşca-Măguri Răcătau

 

0+000-11+000

 

11,000

 

4

 

DJ107N Băişoara-Valea Ierii-
Plopi

 

0+000-14+000

 

14,000

 

5

 

DJ107T Măguri Răcătau-Pârâul 
Dumitreasa

 

11+600-23+600

 

12,000

 

                                                    Total LOT 2

 

88,460

 

                  LOT  3

 

1

 

DJ107M Luna de Sus-Săvădisla-
Băişoara-Iara-Buru-lim.j.Alba

 

0+000-42+000

 

42,000

 

2

 

DJ107L Turda- Petreşti-Lita

 

2+300-30+950

 

28,650

 

3

 

DJ107R Făget-Ciurila

 

8+300-21+350

 

13,050

 

4

 

 

DJ103G  lim.jud.Alba-Moldoveneşti
DN75-Cheile Turzii-Sănduleşti- J107L Aiton-Ghiorgheni

 

 

13+200-37+800

 

49+762-54+287

 

 

24.600

 

4,525

 

                                                    Total LOT 3

 

112,825

 

                  LOT  4

 

1

 

DJ109A Chinteni-Vultureni-Recea
Cristur -Dealu Jurcii

 

10+200-48+500

 

38,300

 

2

 

DJ 109 Răscruci-Borşa-Aşchileu-
lim.jud. Sălaj

 

0+000-32+670

 

32,670

 

3

 

DJ105T Cluj-Napoca-Popeşti-Coruş-Săliştea Veche

 

3+447-14+447

 

11,000

 

4

 

DJ109V Pădureni -Satulung- Giula

 

2+930-15+390

 

12,460

 

5

 

DJ103M Vâlcele-Rediu-Aiton

 

0+000-8+180

 

8,180

 

Total LOT 4

 

102,610

 

                  LOT  5

 

1

 

DJ150 Viişoara-Ceanu Mare-
 Mociu- Chesau-Palatca

 

0+600-48+800

 

48,200

 

2

 

DJ161A Apahida-Cojocna

 

0+000-12+000

 

12,000

 

3

 

DJ161B Turda-Bogata-Călăraşi

 

30+647-36+950

 

6,303

 

4

 

DJ107F lim.judAlba-DN1F Luncani

 

9+860-14+370

 

4,510

 

5

 

DJ161H DN16 -Suatu

 

0+000-4+000

 

4,000

 

                                                   Total LOT 5

 

75,013

 

                  LOT  6

 

1

 

DJ109B Fundătura-Corneşti

 

0+000-17+100

 

17,100

 

2

 

DJ161 DN1-Dăbâca-Panticeu-lim.jud.Sălaj

 

17+000-44+370

 

27,370

 

3

 

DJ161C Iclod-Aluniş

 

0+000-10+300

 

10,300

 

4

 

DJ108B lim.jud Sălaj-Bobâlna-
Viile Dejului

 

21+200-44+000

 

22,800

 

5

 

DJ109E Dej-Vad-lim.jud.Sălaj

 

1+710-17+000

 

15,290

 

6

 

DJ182E Chiuieşti-Mănăstirea

 

0+000-7+000

 

7,000

 

                                                   Total LOT 6

 

99,860

 

                  LOT  7

 

1

 

DJ109D Sic-Visa Coasta-DN1

 

0+200-34+120

 

33,920

 

2

 

DJ109C Gherla-Ţaga-Camaraş

 

1+400-39+200

 

37,800

 

3

 

DJ161G Palatca-Căian

 

10+855-21+200

 

10,315

 

4

 

DJ161E  (DJ172A)Habadoc-Buza-Feldioara- Hodaie

 

8+000-27+510

 

19,510

 

5

 

DJ161D  Dej-Nireş-Unguraş- Valea
Unguraşului

 

10+400-30+950

 

20,550

 

6

 

DJ172F Mica-Sînmărghita-lim.jud.BN

 

16+560-22+570

 

6,010

 

                                                    Total LOT 7

 

128,105

 

TOTAL  PROGRAM

 

716,313

 

Biroul de presă 

28.06.2010 

Urmărește-ne

Consiliul Județean Cluj

FREE
VIEW