Meciul de Cupa Davis Romania-Olanda se joaca la Cluj

Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Horea Uioreanu, salută decizia Federaţiei Române de Tenis, recent anunţată, potrivit căreia Clujul a fost ales drept locaţie de desfăşurare a meciului de Cupa Davis dintre România şi Olanda ce va avea loc între 5 şi 7 aprilie 2013.
     „Decizia Federaţiei Române de Tenis are la bază disponibilitatea manifestată de reprezentanţii mediului de afaceri clujean de a sprijini financiar acest eveniment sportiv extrem de important pentru judeţul Cluj. Chiar dacă la baza acestei decizii au stat inclusiv excelenta organizare şi condiţiile pe care Clujul le-a oferit cu ocazia precedentelor două întâlniri, cele cu Finlanda şi, respectiv Danemarca, hotărâtoare a fost, de data aceasta, reacţia extrem de promptă şi susţinerea pe care mediul de afaceri clujean s-a declarat interesat să o acorde în acest sens. Le mulţumesc tuturor reprezentanţilor acestor companii de renume ale judeţului pentru că au contribuit la o reuşită pe care puţini o credeau posibilă, aceea a aducerii la Cluj, pentru a treia oară consecutiv, a unei competiţii sportive de o asemenea anvergură internaţională. Cu certitudine, vizibilitatea internaţională pe care ne-o va aduce acest nou eveniment sportiv de prim rang, va genera efecte pozitive la nivelul întregii societăţi clujene”, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, domnul Horea Uioreanu.
        Reamintim în acest context faptul că, din dorinţa organizării acestei competiţii sportive la Cluj, Preşedintele Consiliului Judeţean, domnul Horea Uioreanu, a găzduit sâmbătă, 9 februarie 2013, la Complexul Univers T, o întâlnire între reprezentanţi ai mediului de afaceri din judeţul Cluj şi cei ai Federaţiei Române de Tenis. Iniţiativa, inedită şi salutată unanim de către toţi cei prezenţi, a vizat disponibilitatea oamenilor de afaceri clujeni şi nu numai de a se implica în desfăşurarea tot la Cluj a meciului de Cupa Davis dintre echipele României şi Olandei şi a primit un răspuns favorabil din partea acestora.

 Biroul de presă
 14.02.2013

Urmărește-ne

Consiliul Județean Cluj

FREE
VIEW