Manifestari dedicate Zilei Familiei

   Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, instituţie aflată în subordinea Consiliului Judetean Cluj, organizează mâine, 15 mai 2011, o serie de activităţi dedicate Zilei Internaţionale a Familiei. Scopul evenimentelor este de a încuraja interacţiunea pozitivă dintre copilul aflat în sistemul de protecţie şi familia sa, în vederea reintegrării în familie, a îmbunătăţirii relaţiei dintre aceştia. 
     Astfel, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Cluj organizează un eveniment special pentru copiii aflaţi cu măsură de protecţie specială – plasament la asistent maternal profesionist, copii care se vor întâlni  cu familiile lor: părinţi, bunici, fraţi sau alte rude. 
     La evenimentul care se va desfăşura în data de 15.05.2012 în cadrul Cinematografului Mărăşti Cluj-Napoca, începând cu ora 11.00, vor participa aproximativ 100 de persoane: copii aflaţi în plasament la asistenţi maternali, familii biologice precum şi asistenţi maternali. 
      Obiectivele propuse sunt următoarele:
• Încurajarea interacţiunii familie-copil;
• Promovarea rolului familiei în dezvoltarea armonioasă a unui copil.
      O acţiune similară se va desfăşura în data de 15.05.2012 la sediul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Cluj, începând cu ora 14.00, în parcul de joacă (sau terasă). La eveniment vor participa în jur de 100 de persoane: copii aflaţi în plasament la două din centrele de plasament din municipiul Cluj Napoca împreună cu personalul din centre precum şi familiile biologice. Cei mai mici vor fi purtaţi pe tărâmul minunat al basmelor şi poveştilor de către iscusiţii păpuşari ai Teatrului Puck. De asemenea, un inimos pictor le va picta feţele copiilor antrenând astfel atmosfera.
     Tot cu ocazia Zilei Internaţionale a Familiei, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Cluj prin Serviciul de Consiliere pentru Părinţi şi Copii organizează în parteneriat cu primăriile comunelor Apahida, Jucu şi Tureni acţiunea cu titlul “Părinţi responsabili, copii fericiţi”. Scopul principal al acestei campanii este acela de a aduce în prim-plan importanţa familiei în viaţa şi dezvoltarea armonioasă a copiilor. Grupul ţintă îl constituie părinţii şi copiii din comunităţile celor 3 comune din judeţul Cluj. Se vor viziona patru materiale video, care prezintă modele parentale pozitive şi negative, precum şi bune practici în ceea ce priveşte disciplinarea pozitivă a copiilor, axându-se cu precădere asupra întăririi comportamentului pozitiv.
     Obiectivul general al acestor grupuri de educaţie parentală constă în eficientizarea relaţiilor copil – părinte, prin diseminarea de informaţii şi acordare de suport psihosocial părinţilor cu situaţie socio-economică precară, care întâmpină dificultăţi de relaţionare cu copiii.
     Proiectul îşi propune, de asemenea, să consolideze reţeaua de suport comunitar formată din familie, lucrător social, mediator-sanitar, şcoală, poliţie.
     Realizarea acestei activităţi a fost posibilă prin buna colaborare cu autorităţile locale implicate în acest proiect.

    În acelaşi context, cu ocazia Zilei Familiei, Compartimentul Adopţii şi Post-Adopţii sărbătoreşte această zi printr-o petrecere organizată în data de 15 Mai 2012, alături de familii adoptatoare şi copii adoptaţi. Petrecerea va avea loc la o căsuţă de petreceri din Cartierul Andrei Mureşanu, str. Brăduţului nr. 28 ,începând cu ora 17.00. Ziua se va sărbători cu muzică, dans, clowni, jocuri, reţete de familie, tort, pizza şi multă veselie.
     Ziua de 15 mai a fost declarată de către Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite ca fiind Ziua Internaţională a Familiei, printr-o Rezoluţie dată în septembrie 1993. La propunerea Institutului Român pentru Drepturile Omului, propunere susţinută şi de Patriarhia României, ziua de 15 mai a devenit oficial, Ziua Familiei Române. Această zi ar trebui să reprezinte pentru toţi o ocazie de sărbătoare, de linişte şi pace în cadrul fiecărei familii. Sărbătorirea acestei zile are o mare importanţă pentru comunitatea internaţională, care acordă sprijin în mod constant şi contribuie la îmbunătăţirea cadrului legislativ şi social în vederea creşterii rolului familiei în viaţa socială.

Biroul de presă
14.05.2012

Urmărește-ne

Consiliul Județean Cluj

FREE
VIEW