Invitatie Targ Produs de Cluj, 15-23 decembrie

Consiliul Judeţean Cluj împreună cu Asociaţia Produs de Cluj invită clujenii să participe în perioada 15-23 decembrie 2011, la cea de-a patra ediţie a târgului organizat sub genericul “Produs de Cluj”. Manifestările “Colindul vine cu Produs de Cluj!” vor avea loc în municipiul Cluj-Napoca, în parcarea Hipermarketului Cora, intrarea fiind liberă.
    Deschiderea târgului va avea loc mâine, joi, 15 decembrie, la ora 17.00, cu un program artistic de muzică populară şi colinde, în cadrul căruia vor cânta interpreţi de muzică populară renumiţi, printre care Valeria Codorean şi Traian Ilea, Mariana Morcan, precum şi Grupul Rădăcini şi Mugur, condus de doamna Mariana Pop.
    La târg vor participa peste 50 de expozanţi cu produse artizanale, icoane pe sticlă, produse din piele prelucrată, mici producători de brânzeturi/lactate şi produse tradiţionale din carne. Totodată, în cadrul târgului, între orele 12.00 şi 21.00, vizitatorii vor putea degusta şi achiziţiona miere de albine, siropuri naturale, uleiuri presate la rece, pâine de casă sau palaneţe, halva, prăjituri şi ciocolată de casă, etc. Nu vor lipsi nici preparatele tradiţionale la grătar şi vinul fiert. Astfel, târgul constituie un bun prilej pentru micii producători şi pentru operatorii economici din industria alimentară să-şi prezinte publicului clujean, în prag de sărbători, ofertele.
     Pe perioada târgului vor cânta interpreţi de muzică populară şi grupuri de colindători, printre care Ovidiu Purdea Someş, Marius Ciprian Pop, Valeria Codorean şi Traian Ilea, Sava Negrean Brudaşcu, precum şi alţi interpreţi îndrăgiţi de muzică populară, precum: Mariana Morcan, Amalia Codorean, Ana Strâmturean, Maria Marcu, Maria Lobonţ, Crina Varga, Marinela Zegrean Istici, Ioan Dordoi, Felix Gălan, Lucia Potra. Programul zilnic pe scenă va fi între orele 17.00-19.00.
     Sâmbătă şi duminică, festivalul “Colind Iancului” va fi pe scena târgului, între orele 14.00 şi 18.00.  
     De asemenea, marţi 20 decembrie 2011, de Ignat, vizitatorii târgului vor avea posibilitatea de a asista la obiceiul de tăiere a porcului şi totodată de a participa la pregătirea de cartaboşi, cârnaţi şi alte produse culinare tradiţionale specifice sărbătorilor de iarnă. 
      În urma participării gratuite la tombola organizată în cadrul târgului, vizitatorii vor avea şansa de a câştiga unul dintre coşurile cu produse de Cluj din gama celor care fac obiectul manifestării.
     “Organizăm cea de-a patra ediţie a târgului, acum în preajma sărbătorilor, sperând ca astfel, un număr cât mai mare de clujeni să aibă şansa de a gusta şi achiziţiona la preţuri decente produse gustoase, locale şi tradiţionale, de cea mai bună calitate direct de la producători dar şi de a lua parte la concertele de colinde şi evenimentele cultural-artistice organizate cu acest prilej” a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, domnul Alin Tişe.
 
Biroul de presă
14.12.2011

Urmărește-ne

Consiliul Județean Cluj

FREE
VIEW