Index
Panorama
ConsiliulProgrameExecutivJudetul ClujTurismReprezentanta Bruxelles Marti, 21 August 2018
Sediul Consiliului judetean Cluj
ConsiliulProgrameExecutivJudetul ClujTurism Jurnalul Judetului ClujFormulareContact

Prima pagina > Comunicate > Introducere apa potabila in trei sate clujene

Introducere apa potabila in trei sate clujene


CONSILIUL JUDETEAN CLUJ

 

Informare de presa

Ref. Trei sate din comuna clujeana Cornesti vor beneficia de o retea de apa centralizata

 

            Consiliul Judetean Cluj a eliberat Certificatul de urbanism necesar în vederea executarii retelei de aductiune de apa pentru localitatea Tiocu de Jos, respectiv a retelelor de distributie apa si canalizare pentru localitatile Tiocul de Jos, Tiocul de Sus si Igritia, comuna Cornesti. 

            În acest moment, cele trei localitati apartinând comunei Cornesti nu dispun de un sistem centralizat de alimentare cu apa si canalizare, locuitorii acestora consumând apa pentru satisfacerea nevoilor gospodaresti si igienice din puturi rurale de mica adâncime a caror apa prezinta mineralizari accentuate, nefiind potabila. De asemenea, în ceea ce priveste apa menajera, aceasta este deversata în fose septice individuale. Astfel, prin implementarea acestui proiect edilitar se urmareste asigurarea unui sistem centralizat de alimentare cu apa potabila la parametri calitativi si cantitativi corespunzatori si de evacuare a apei uzate menajere, reducerea riscului de îmbolnavire a populatiei deservite, respectiv o viabilizare cât mai buna a terenurilor în vederea atragerii de noi investitori. 

            Ne dorim ca noile investitii care vor avea loc în comuna Cornesti sa contribuie atât la o îmbunatatire a nivelului de trai al locuitorilor de aici, cât si la o ameliorare accentuata a situatiei protectiei mediului, având în vedere schimbarea radicala a modului de gospodarire a apei potabile si a celei menajere folosit în prezent”, a declarat domnul Alin Tise.

            În acest sens, aductiunea de apa pentru satul Tiocul de Jos se va realiza prin prelungirea magistralei de apa Fundatura-Cornesti existenta în comuna Cornesti pâna la rezervorul de 200 mc care se va amplasa în localitatea Tiocul de Jos. Astfel, conducta de aductiune va fi amplasata atât în intravilanul cât si în extravilanul localitatilor Cornesti si Tiocul de Jos, în acostamentul drumului judetean DJ 109B, pe o lungime de 4355 metri. Statia de pompare a apei potabile pentru alimentarea rezervorului se va amplasa, de asemenea, în acostamentul drumului judetean DJ 109B, în apropierea cladirii Primariei Cornesti. În ceea ce priveste retelele de distributie apa si retelele de canalizare, acestea se vor amplasa în intravilanul localitatilor Tiocul de Jos, Tiocul de Sus si Igritia, doar în acostamentul infrastructurii stradale (drumul judetean 109B si drumurile comunale secundare), pentru a se evita astfel spargerea partii carosabile. Reteaua totala a distributiei de apa pentru cele trei localitati este de aproximativ 9.720 metri, iar a retelei de canalizare este de 8.330 metri.

 

Biroul de presa

11 ianuarie 2018