Interzicerea folosirii barcilor cu motor pe lacurile Tarnita si Fantanele

Având în vedere importanţa deosebită a lacurilor de acumulare Tarniţa şi Fântânele, acumulări care reprezintă priza de apă potabilă pentru aprovizionarea unei bune părţi a judeţului, preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, d-nul Alin Tişe a comunicat instituţiilor abilitate pentru verificarea şi protecţia mediului Regulamentele aferente Planurilor Urbanistice de Zonă Protejată – Lacul Tarniţa şi Lacul Fântânele, care specifică faptul că “este strict interzisă utilizarea bărcilor cu motor de orice tip pe oglinda acestor lacuri”.
           “Demersul nostru a fost necesar în condiţiile în care a apărut o nouă reglementare legislativă. Este vorba despre Hotărârea de Guvern nr. 665/2008, care se referă la problema stabilirii nominale şi pe porţiuni a căilor navigabile interioare ale României. În urma unei corespondenţe cu Ministerul Transporturilor ni s-a transmis că noul normativ nu afectează cu nimic măsurile de protecţie luate sau care vor fi luate, aplicarea şi urmărirea respectării acestora revenind autorităţilor competente”, a declarat preşedintele Consiului Judeţean Cluj, d-nul Alin Tişe.
            Acumularea Tarniţa a fost declarată încă din anul 1994, prin decizie a Delegaţiei Permanente a Consiliului Judeţean Cluj, arie naturală protejată de interes judeţean, iar acumularea Fântânele este inclusă în Situl Natura 2000 Apuseni şi Aria Naturală Protejată de Interes Naţional “Parcul Natural Apuseni”.

Biroul de presă
11.09.2009

Urmărește-ne

Consiliul Județean Cluj

FREE
VIEW