Intalnire Ambasador Republica Elena

Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, d-nul Alin Tişe, a primit astăzi, 19.01.2010, vizita Excelenţei Sale Georgios Poukamissas, ambasadorul Republicii Elene în România, care efectuează o vizită în judeţul Cluj. Excelenţa sa a fost însoţit de către consilierul comercial şi ataşatul Ambasadei Republicii Elene la Bucureşti, d-nii Ioannis Pashalis, respectiv Nikolaos Kleitsikas şi de d-na Idu Eleni, preşedinta Organizaţiei Comunităţii Grecilor din Cluj-Napoca.
          Preşedintele Consiliului Judeţean a prezentat oportunităţile de afaceri ale judeţului Cluj, insistând pe facilităţile oferite de parcurile industriale, dezvoltarea Aeroportului Internaţional, de centrul academic şi bancar reprezentate de municipiul reşedinţă de judeţ. În cadrul discuţiei, Ambasadorul Republicii Elene a subliniat prezenţa companiilor greceşti în judeţul nostru, insistând asupra posibilităţilor de dezvoltare reciproc avantajoase a acestora în viitor. Au fost identificate zone de interes din punctul de vedere al investitorilor greci şi s-a stabilit ca pe viitor să se asigure o legătură permanentă între Consiliul Judeţean Cluj şi Ambasada Republicii Elene din Bucureşti, în vederea consultării sau rezolvării unor probleme de interes comun.
         Excelenţa Sa Georgios Poukamissas este reprezentantul Republicii Elene în România din anul 2008, înainte de aceasta deţinând funcţia de Director al Departamentului pentru olimpiade şi sport internaţional în cadrul Guvernului Greciei. Are o activitate în diplomaţie cu începere din anul 1981. Este autor a trei cărţi importante dedicate istoriei şi civilizaţiei greceşti, elenistice şi cyrenaice. 

    

Biroul de presă
19.01.2010

Urmărește-ne

Consiliul Județean Cluj

FREE
VIEW