Index
Panorama
ConsiliulProgrameExecutivJudetul ClujTurismReprezentanta Bruxelles Vineri, 21 Iulie 2017
Sediul Consiliului judetean Cluj
ConsiliulProgrameExecutivJudetul ClujTurismJurnalul Judetului ClujFormulareContact
Opera

Prima pagina > Comunicate > Intalnire Ambasador Marea Britanie

Intalnire Ambasador Marea Britanie

 

 

CONSILIUL JUDEŢEAN CLUJ     

 

Informare de presă 

Ref: Întâlnire Ambasador Marea Britanie 

 

Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Cluj cu atribuţii de preşedinte, domnul Vákár István, a primit astăzi, 2 octombrie 2014, vizita Excelenţei Sale, noul Ambasador al Regatului Unit al Marii Britanii la Bucureşti, domnul Paul Brummell, domnia sa fiind însoţit de consilierul comercial din cadrul Ambasadei. 

Întâlnirea de la sediul forului administrativ al judeţului Cluj a avut drept scop intensificarea relaţiilor de colaborare cu autorităţile publice locale şi judeţene clujene, respectiv găsirea de modalităţi concrete în vederea întăririi prezenţei investitorilor britanici în această zonă şi a impulsionării schimburilor comerciale dintre cele două părţi.

 În cadrul întrevederii, oaspeţilor britanici le-a fost prezentat potenţialul economic şi investiţional al judeţului Cluj precum şi principalele proiecte aflate în derulare la nivelul Consiliului Judeţean Cluj. În acest context, o atenţie aparte a fost acordată Parcurilor Industriale administrate de Consiliul Judeţean prin intermediul S.C. TETAROM S.A. şi facilităţilor pe care acestea le oferă potenţialilor investitori, proiectelor de modernizare şi extindere a Aeroportului Internaţional „Avram Iancu” Cluj, precum şi rolului benefic pe care aceste proiecte le au în ceea ce priveşte încurajarea schimburilor economice şi dezvoltarea relaţiilor bilaterale. Tot din dorinţa de a pleda cauza judeţului şi de a convinge oficialul britanic de avantajele pe care Clujul le are din punct de vedere investiţional, pe parcursul întâlnirii domnul Vákár István a menţionat faptul că acest judeţ găzduieşte cel de-al doilea centru universitar al ţării, o forţă de muncă înalt calificată şi vorbitoare de limbi străine, precum şi o resursă umană mediu calificată, profesionalizată şi experimentată, toate aceste particularităţi creând premisele optime pentru atragerea investitorilor şi a turiştilor britanici.

       Ne bucură faptul că una dintre primele vizite de lucru ale noului Ambasador al Marii Britanii la Bucureşti a fost întreprinsă la Consiliul Judeţean Cluj. Acest fapt demonstrează faptul că Regatul Unit al Marii Britanii doreşte să devină tot mai vizibil în judeţul Cluj, prezenţa investiţiilor britanice în judeţul Cluj reprezentând totodată şi o recunoaştere a potenţialului de dezvoltare al judeţului Cluj. În acest sens, având în vedere votul de încredere pe care Clujul l-a acordat comunităţii de business britanice, am înaintat Excelenţei Sale o propunere de înfrăţire a judeţului nostru cu o regiune din Marea Britanie”, a precizat Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, domnul Vákár István.

În prezent, în judeţul Cluj îşi desfăşoară activitatea 138 de firme cu capital britanic, dintre care cele mai cunoscute sunt situate în cadrul Parcurilor Industriale Tetarom.

Vizita ambasadorului britanic în judeţul Cluj, prima vizită oficială în afara Bucureştiului efectuată după preluarea mandatului, este prilejuită de deschiderea oficială a punctului de lucru al grupului internaţional Neal Brothers, una dintre cele mai importante companii din domeniul stocării, ambalării şi expediţiei de mărfuri. Totodată, cu acest prilej, ES Paul Brummell va participa şi la ceremonialul dedicat sărbătoririi a 20 de ani de la înfiinţarea Centrului de Dezvoltare Managerială Cluj-Napoca, constituit ca fundaţie de către Ambasada Marii Britanii în colaborare cu Universitatea Babeş-Bolyai.   

 

Biroul de presă
2 octombrie 2014