Index
Panorama
ConsiliulProgrameExecutivJudetul ClujTurismReprezentanta Bruxelles Miercuri, 16 August 2017
Sediul Consiliului judetean Cluj
ConsiliulProgrameExecutivJudetul ClujTurismJurnalul Judetului ClujFormulareContact
Opera

Prima pagina > Comunicate > Inmanarea drapelului judetului Cluj alpinistului clujean Patrascu Iuliu Ciprian

Inmanarea drapelului judetului Cluj alpinistului clujean Patrascu Iuliu Ciprian

                                                                                 

                                               CONSILIUL JUDEŢEAN CLUJ

Informare de presă
Ref: Înmânarea drapelului judeţului Cluj alpinistului clujean Pătraşcu Iuliu Ciprian


    Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, domnul Marius Mînzat a participat joi, 7 aprilie 2016, la sediul forului administrativ judeţean, la conferinţa de presă în cadrul căreia a înmânat drapelul cu însemnele judeţului Cluj cunoscutului alpinist Pătraşcu Iuliu Ciprian, cel care îşi propune ambiţiosul obiectiv al cuceririi celui mai înalt vârf din lume, Everest. Reuşita temerarului alpinist ar reprezenta o premieră absolută pentru judeţul Cluj, acesta devenind astfel primul clujean care ar reuşi să treacă pragul de 8.000 de metri.
    „Doresc să îl felicit şi să îi urez mult succes în acest demers domnului Ciprian Pătraşcu, un sportiv care prin rezultatele deja obţinute şi prin reuşita, sperăm, a acestui ambiţios proiect în care este angrenat, cel de cucerire a celui mai înalt vârf din lume - Everest, contribuie din plin la promovarea Clujului. Ştim cu toţii că sportul de performanţă şi cu atât mai mult cel practicat în condiţii extreme reprezintă un excelent ambasador al unei ţări sau al unei regiuni, motiv pentru care am decis să susţinem această curajoasă iniţiativă care vizează cucerirea Everestului. Îi urăm mult succes domnului Ciprian Pătraşcu în expediţia care va debuta duminică şi îl aşteptăm, cu nerăbdare, la întoarcerea acasă, să ne împărtăşească experienţa avută, în premieră pentru Cluj, pe ”Acoperişul Lumii”, a precizat preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, domnul Marius Mînzat. 
    Reamintim în acest context faptul că însemnul oficial al judeţului urmează să fie dus pe cel mai înalt vârf din lume în cadrul expediţiei pe care alpinistul clujean Pătraşcu Iuliu Ciprian o va desfăşura în perioada 10 aprilie - 31 mai 2016. În cadrul acestei aventuri va porni alături de o echipă formată din doi nepalezi şi un olandez, colegi alături de care alpinistul a participat şi la expediţia din Antarctica.
    Pătraşcu Iuliu Ciprian, unul dintre cei mai cunoscuţi alpinişti clujeni, a reuşit la sfârşitul anului 2014 performanţa de a deveni primul clujean şi cel de-al patrulea român care a atins cel mai înalt vârf de pe continentul Antarctica – Mt. Vinson, hobby-ul său concretizându-se în iniţierea unui proiect, „Seven Summits today”, care presupune atingerea cu succes a celor mai înalte vârfuri de pe şapte continente. Până în prezent, ambiţiosul sportiv clujean a reuşit să cucerească cinci din cele şapte vârfuri,  actualul obiectiv reprezentându-l vârful Everest, cel mai înalt din Asia.


Biroul de presă
7 aprilie 2016