Implementarea unei filiere regionale-energia alternativa

Consiliul Judeţean Cluj invită reprezentanţii mass-media să participe miercuri, 24 iunie 2009, începând cu ora 10.00, la Hotel Victoria, la conferinţa finală a proiectului referitor la implementarea unei filiere regionale privind energia alternativă – energie solară şi biomasă (MOFRER) .
Obiectivul proiectului constă în iniţierea construirii unor filiere de energie solară şi biomasă în România, prin asigurarea unui suport tehnic de specialitate în vederea implementării în teritoriu a unor instalaţii energetice pentru alimentarea reţelelor de încălzire din comunităţile rurale, în baza experienţei acumulate în Belgia şi în Franţa.
Scopul proiectului este de a contribui la elaborarea viitoarei arhitecturi energetice a României, deschizând calea dezvoltării energiilor neconvenţionale capabile în funcţie de specificitatea fiecărui teritoriu să exploateze eficient şi durabil potenţialul privind resursele forestiere sau energia solară precum şi identificarea de iniţiative legislative în acest domeniu.
Aplicantul principal este E.R.B.E (Engineering for Renewables and Bio-Energy – Belgique), iar parteneri în cadrul proiectului sunt: Tr@me – Belgique, Initialité Ingenierie et Territoire- Centre du Bois Thiérache – Franţa, Agence locale de l énergie des Ardennes – France,Consiliul Judeţean Cluj, Consiliul Judeţean Alba, Administraţia Parcului Naţional Retezat, Centrul pentru Arii Protejate şi Susţinerea Dezvoltării Bihor şi Centrul Zonal Ecologic Arad.
Valoarea totală eligibilă a proiectului este de 409.994 Euro, din care 204.997Euro (50 %) – finanţarea nerambursabilă pusă la dispoziţie de Agenţia de Energie Inteligentă a UE şi 204.997 Euro (50%) – cofinanţare din partea beneficiarilor.
          Consiliului Judetean Cluj îi revin 40.000 Euro, din care:
    – 20.000 Euro (50 %) – finanţare nerambursabilă pusă la dispoziţie de Agenţia de Energie Inteligentă a UE; 
    – 20.000 Euro (50%) – cofinanţare din partea Consiliului Judeţean Cluj.
          Perioada de implementare a proiectului este de 30 luni (01.01.2007 – 01.07.2009).
          Rezultatele proiectului sunt:
       • un web site în 3 limbi (engleză, franceză, română), actualizat lunar cu informaţii, având ca ţintă factorii decizionali de la nivel judeţean şi local în România;
      • un material video despre locuri interesante din Franţa (Ardenne) şi din Belgia (Wallonie); 
       • o vizită de studiu în Franţa şi în Belgia pentru a vedea acţiunile la scară mică de implementare a energiilor regenerabile;
       • întâlniri de informare în fiecare judeţ;
      • un material video despre proiectele de energie regenerabilă în Transilvania şi în străinătate;
       • 6 studii de fezabilitate în domeniul energiilor regenerebile;
       • o publicaţie trilingvă (engleză, franceză, română) cu date tehnice şi financiare ale celor 6 studii de fezabilitate;
       • un seminar internaţional pentru diseminarea rezultatelor proiectului.

    Biroul de presă
    22.06.2009

Urmărește-ne

Consiliul Județean Cluj

FREE
VIEW