Index
Panorama
ConsiliulProgrameExecutivJudetul ClujTurismReprezentanta Bruxelles Luni, 20 Noiembrie 2017
Sediul Consiliului judetean Cluj
ConsiliulProgrameExecutivJudetul ClujTurismJurnalul Judetului ClujFormulareContact
Opera

Prima pagina > Comunicate > Gala Excelentei Clujene 2017

Gala Excelentei Clujene 2017




CONSILIUL JUDETEAN CLUJ


Informare de presa
Ref. Consiliul Judetean Cluj premiaza excelenta in educatie


     Consiliul Judetean Cluj, in parteneriat cu Inspectoratul Scolar Judetean Cluj, organizeaza Gala Excelentei Clujene 2017, eveniment derulat anual la nivel judetean cu scopul de a premia elevii care au obtinut rezultate remarcabile la olimpiadele si concursurile scolare pe discipline (internationali, calificati in loturile nationale, premii I, II si III, mentiuni si medalii), precum si unitatile scolare din care acestia provin si profesorii care i-au pregatit in cursul anului scolar precedent.
     ,,Consiliul Judetean este si va ramane un sustinator activ, inclusiv financiar, al invatamantului clujean si al elitelor acestuia, constient fiind ca viitorul comunitatii depinde intr-o foarte mare masura de calitatea si de rezultatele procesului educational. Acesta a fost si motivul pentru care am initiat acest demers de acordare a 250.000 de lei din bugetul forului administrativ judetean in vederea premierii. Doresc sa ii felicit pe aceasta cale pe toti acesti elevi care prin multa munca si seriozitate au obtinut performante cu adevarat remarcabile, dar si pe dascalii care le-au calauzit pasii in drumul lor spre reusita”, a declarat presedintele Consiliului Judetean Cluj, domnul Alin Tise.
     Editia din acest an a Galei Excelentei Clujene se va desfasura in cadrul a doua festivitati distincte. Prima dintre acestea va avea loc luni, 2 octombrie 2017, ora 16.00, in sala mare a Casei de Cultura a Studentilor Cluj-Napoca si va fi destinata premierii elevilor de performanta care au excelat in domeniile teoretic si special. Cea de-a doua festivitate se va desfasura cu prilejul celebrarii Zilei Internationale a Educatiei, in data de 5 octombrie 2017, cu incepere de la ora 16.00, in sala Auditorium Maximum a Universitatii Babes-Bolyai, cand vor fi premiati elevii de elita care au avut rezultate deosebite in domeniile vocational-sportiv si arte.
     In cadrul festivitatilor din zilele de 2 si 5 octombrie a.c., Consiliul Judetean Cluj va premia cu sume de bani nu mai putin de 264 de elevi si 218 profesori, respectiv sase unitati de invatamant care in anul scolar 2016-2017 au obtinut performante deosebite in plan educational.

Biroul de presa
2 octombrie 2017