Fonduri pentru plata salariilor profesorilor

Urmare a solicitării adresate de către Sindicatului Liber din Invăţământul Preuniversitar Clujean în atenţia Consiliului Judeţean Cluj, preşedintele CJ, d-nul Alin Tişe, a întreprins demersuri pe lângă Ministerul Finanţelor şi Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării pentru a debloca această situaţie în care se regăseau câteva sute de cadre didactice din judeţul Cluj, care nu şi-au primit integral salariile aferente lunii mai 2009.
          „Am solicitat Ministerului Finanţelor Publice şi Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Inovării să identifice sursele de finanţare pentru a rezolva această problemă. Ca urmare, Ministerul Finanţelor ne-a transmis o adresă prin care am fost informaţi că banii necesari au fost viraţi în conturile Direcţiei Judeţene a Finanţelor Publice Cluj, în aceste zile trecându-se la achitarea salariilor restante”, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, d-nul Alin Tişe.

    Biroul de presă
    12.06.2009

Urmărește-ne

Consiliul Județean Cluj

FREE
VIEW